miercuri, 29 aprilie 2009

Despre podoabe şi machiaj

Despre podoabe şi machiaj

Asaltul bijuteriilor şi al machiajului

Este greu să ne închipuim o оnghesuială оntr-un troleibuz оn care să nu fie nici o femeie machiată şi fără bijuterii. Chiar şi atunci cînd vrem să deosebim un prunc dacă este băiat sau fetiţă, ne uităm la urechi dacă nu are cercei. Tot aşa şi în cazul adolescenţilor, deoarece lungimea părului nu mai este un semn distinctiv, cum nu mai sоnt nici pantalonii şi fusta, ci numai bijuteriile şi machiajul fetelor ne salvează în astfel de situaţii, de multe ori chiar incomode. Cu toate că, cu tristeţe trebuie să recunoaştem, întоlnim tot mai mulţi băieţi machiaţi şi împodobiţi.

Nu este un lucru străin să spunem că cerceii şi machiajul pot fi întоlnite chiar şi оn biserică, оn special оn bisericile din oraşele mari. Оn jurul acestora se face mult haz оn cercurile bătrоnelor, care le оntоmpină cu priviri neprietenoase, iar de multe ori devenim martorii unor scene care, mai cu seamă dacă sîntem оncepători, ne tulbură pe parcursul întregii Liturghii şi ne pot strica chiar ziua întreagă. Cineva care nimereşte de cîteva ori peste astfel de scene, dacă nu este încercat оn credinţă, smintindu-se, foarte uşor poate abandona biserica respectivă, iar în cazurile grave, poate să se abată de la dreapta credinţă ortodoxă şi să devină membru al unei secte.

Aşadar, au sau nu dreptate băbuţele care “organizează” astfel de scene? Poate că ceea ce le face să ne fie atоt de antipatice, nu este chiar faptul pe care ni-l reproşează, ci numai modul în care o fac? Dar poate că acuzaţiile lor sînt оntr-adevăr prea grave, căci nu poate să fie adevărat că toate femeile care poartă cercei şi se machiază sînt оn mod obligatoriu şi desfrînate? Multe dintre ele sоnt căsătorite şi umblă de multă vreme la biserică şi nimeni nu le-a văzut sau să fi auzit să-şi înşele soţul. Este oare chiar atît de grav dacă o femeie poartă cercei şi se machiază, dar în schimb nu-şi înşeală soţul? În timp ce alta poate să nu se machieze deloc şi să pară smerită, totuşi să fie o mare desfrînată?

Ce spune Biblia?

Dar pentru că noi creştinii, ortodocşi, cu privire la orice lucru trebuie să cercetăm şi să credem numai Sfintei Scripturi, tot aşa se cuvine să procedăm şi în cazul acesta.

Despre inele şi cercei, şi podoabe femeieşti în general, avem foarte multe referiri atоt оn Vechiul cоt şi оn Noul Testament. De exemplu, la proorocul Isaia găsim: “Pentru că fiicele Sionului sînt atоt de mоndre şi umblă cu grumajii pe sus şi cu priviri obraznice, cu paşi domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor…”

Cum să nu recunoaştem în aceste cuvinte pe fetele din zilele noastre, mai ales оn zilele călduroase de vară? Dar iată că ceea ce se spune mai departe despre ele este оnspăimоntător, căci vine de la un om care a profeţit şi naşterea lui Hristos din fecioară şi s-a împlinit. Zice proorocul: “…Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor” (Isaia 3, 16-17). Adică, Domnul va descoperi deşertăciunea şi zădărnicia acestui mod de viaţă în ziua Judecăţii.

“Оn ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, sori, luniţe, cercei, brăţări, văluri, cununi, lăn-ţişoare, cingători, miresme, talismane, inele, verigi de nas, veşminte de sărbătoare, mantii, şaluri, pungi, oglinzi, pînzeturi subţiri, turbane şi tunici. Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune, şi în loc de cingători, frînghie, оn loc de cоrlionţi făcuţi cu fierul, pleşuvie, în loc de veşmînt preţios, zdrenţe, şi în loc de frumuseţe, pecete de robie” (3, 18-24).

Iată cît de felurite şi cît de multe erau podoabele оncă оn vremea proorocului Isaia! Iată că, pe lîngă cercei şi inele, proorocul aminteşte chiar şi părul făcut cu fierul şi verigile de nas, care în ţara noastră abia acum încep să capete popularitate, după mo-delul rătăcirii occidentalilor. Aşadar, nu este adevă-rat să zicem că trăim “o altă vreme”, “mai modernă”, şi că acum nici nu s-ar putea fără bijuterii şi machiaj.

Dimpotrivă, vedem că podoabele femeieşti au o vechime foarte mare şi, într-o oarecare măsură, putem vorbi chiar despre aspectul oarecum primitiv al împodobirii femeilor. Cred că fiecare a avut ocazia să vadă la televizor, sau măcar în reviste, imagini ale femeilor din triburile care оncă mai există în zonele puţin umblate ale vestului sălbatec, descoperite încă nu demult. Şi femeile aborigenilor poartă cercei în nas, inele şi brăţări şi practică machiajul, fără să fie cîtuşi de puţin “moderne”.

Dar... nu cred că este cazul nostru. Căci nu toate femeile se machiază violent şi nici nu poartă bijuterii vulgare. Ce rău poate să fie într-un inel sobru sau оntr-un cercel discret, care aproape că nici nu se observă, într-o brăţară bine aleasă sau un lănţişor, dacă nu sînt deloc vulgare?

Ce au toate acestea cu desfrоnarea? Căci chiar dacă poate unele femei se şi gîndesc la asta, multe din ele nu au nici un scop necurat. Ele fac asta doar pentru soţul legitim, iar cele mai tinere, pentru alesul lor. Unele însă nu o fac nici măcar pentru atît, ci pur şi simplu, pentru a nu se deosebi de semenele lor, pentru a nu părea “ţărănoaice”.

De ce dar Dumnezeu Care este Multmilostiv, şi este Dragostea însăşi, după cum zise Sf. Ioan Teologul şi evanghelistul, făgăduieşte pedepse atît de groaznice pentru nişte mărunţişuri ca acestea?!

Trebuie să explicăm lucrurile, pentru că altfel reiese că Dumnezeu este rău şi răzbunător, ceea ce nu se potriveşte cu învăţătura noastră despre Cel Care ne-a adus din nefiinţă la fiinţă, iar atunci cînd L-am părăsit şi L-am trădat pоnă-ntr-atоt a jelit căderea noastră, încоt a trimis pe unicul Său Fiu Cel mult iubit drept jertfă de răscumpărare pentru noi.

Podoabele femeieşti sânt de origine păgână

şi peste tot în Sfânta Scriptură au o conotaţie negativă

Оnsuşi Dumnezeu a dat pricepere oamenilor să făurească podoabe: “Iată, Eu am rînduit anume pe Beţalael, fiul lui Uri, fiul lui Or, din seminţia lui Iuda şi l-am umplut de duh dumnezeiesc, de înţelep-ciune, de pricepere, de ştiinţă şi de iscusinţă la tot lucrul, ca să facă lucruri de aur, de argint şi de aramă, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, şi de in răsucit, să şlefuiască pietre scumpe pentru podoabe şi să sape în lemn tot felul de lucruri” (Ieşire 31, 2-5).

Acestea оnsă i-au fost date omului ca el să le folosească întru slava lui Dumnezeu, anume pentru ridicarea cortului оn vremea lui Moise, (iar azi pen-tru pictarea icoanelor şi confecţionarea obiectelor de cult bisericeşti); şi nu pentru împodobirea femeilor.

Dar, aşa cum în rai protopărinţii noştri Adam şi Eva au folosit darul voinţei libere împotriva loruşi, alegînd moartea оn locul nemuririi, tot aşa şi oamenii de mai tîrziu, moştenind în ei sămînţa relei împotriviri, au folosit şi toate celelalte daruri ale lui Dumnezeu din ce în ce mai mult оmpotriva loruşi, după cum scrie şi dumnezeiescul Apostol Pavel, că: “au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios” (Romani 1, 23).

Оmpodobirea femeilor se practica la popoarele păgоne, unde acestea [femeile] sau erau ridicate la rangul de zeităţi, sau erau puse în slujba unor zeităţi şi duhuri: “fiicele lor оnfrumuseţate şi împodobite ca chipurile templului”, le certa David (Ps. 143, 12). Multe din bijuteriile păgîne, mai ales din cele egiptene, s-au păstrat şi astăzi în muzee şi fiecare are cel puţin închipuire despre ele, chiar şi din manualele de istorie şcolare. Modelele egiptene sînt preluate cu mare succes de creatorii de modă contemporani: şerpi, motive solare, cocostîrci, diferite păsări, animale şi plante stilizate, cucerind tot mai mult gusturile fetelor de astăzi.

Dar aceste motive nu erau оntоmplătoare, căci se ştie că păgînii se оnchinau soarelui, lunii, animalelor şi chiar pietrelor. Podoabele femeieşti, cît şi cele bărbăteşti, reprezentau aceste obiecte idolatrice.

Trăind multă vreme în robia egipteană, poporul evreu a preluat multe obiceiuri, pentru care a atras mînia lui Dumnezeu. Căci aveau poruncă de la Dumnezeu: “De datinile pămîntului Egiptului, оn care aţi trăit, să nu vă ţineţi, nici de datinile pămîntului Canaanului, оn care am să vă duc, să nu vă ţineţi nici să nu umblaţi după obiceiurile lor” (Levitic. 18, 3). “Idolii dumnezeilor lor să-i ardeţi cu foc; să nu doreşti a lua argintul sau aurul de pe ei, ca să nu-ţi fie aceasta cursă. Şi urîciunea idolească să n-o duci оn casa ta ca să nu cazi sub blestem, ca ea” (Deut. 7, 25-26).

Dar poate că acestea le-a zis Dumnezeu numai pentru evrei şi numai pentru timpul acela? Căci multe dintre porunci s-au dat anume astfel, pentru un anume timp şi situaţie, iar mai tîrziu au fost schimbate, cum ar fi tăierea împrejur, ziua sоmbetei ş. a. După cum spune şi “Apostolul neamurilor” – Pavel: “că de vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic” (Galateni 5, 2); şi “cei ce voiţi să vă îndreptaţi prin Lege v-aţi îndepărtat de Hristos, aţi căzut din har” (5, 4).

Se pare că nu. Acelaşi Apostol scrie în Epistola către Timotei: “Asemenea şi femeile, în оmbrăcăminte cuviincioasă, făcîndu-şi lor podoabă din sfială şi din cuminţenie, nu din păr împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ; ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu” (2, 9). Iarăşi vedem că se specifică aurul şi mărgăritarele, ca ceva negativ.

Fără îndoială, bijuteriile sînt izvor de răutate. Nu în zadar din ele s-a făcut şi cel mai mare rău cu putinţă, simbolul lepădării de Dumnezeu - viţelul de aur din Vechiul Testament. Atunci cînd poporul evreu s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu el şi-a făcut idol din cerceii femeilor şi fetelor israelitence (Ieş. 32, 1-4).

Dintotdeauna, bijuteriile şi podoabele au fost simboluri ale desfrînatelor. Iată cum descrie Sf. Ioan Teologul în Apocalipsă pe “desfrînata cea mare”. “Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe, şi a grăit către mine, zicînd: vino să-ţi arăt judecata desfrînatei celei mari, care şade pe ape multe, cu care s-au desfrînat оmpăraţii pămîntului şi cei ce locuiesc pe pămînt s-au оmbătat de vinul desfrоnării ei. Şi m-am dus, în duh, оn pustie. Şi am văzut o femeie şezînd pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, avînd şapte capete şi zece coarne. Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi mărgăritare” (17, 1-4).

Iată că ceea ce personalizează pe desfrînată sînt aurul, pietrele scumpe şi mărgăritarele. Despre nici o femeie n-am vrea să se spună în ziua judecăţii: “Şi am văzut o femeie, beată de sîngele sfinţilor şi de sîngele mucenicilor lui Iisus, şi văzînd-o, m-am mirat cu mirare mare” (Apocalipsa 17, 6).

Să scoatem de pe noi, ca dovadă a pocăinţei, podoabele şi hainele înfrumuseţate. Căci atunci cînd a voit să-i ierte pentru idolul pe care şi l-au făcut, Dumnezeu le-a zis iudeilor, prin Moise: “Voi sоnteţi popor оndărătnic. De voi merge eu în mijlocul vostru оntr-o clipeală vă voi pierde. Dezbrăcaţi acum de pe voi hainele voastre cele frumoase şi podoabele voastre şi voi vedea ce voi face cu voi” (Ieş. 33, 5-6).

Lepădarea podoabelor şi a hainelor frumoase este un mod de a milostivi pe Dumnezeu, pentru care putem căpăta iertare de păcate: “Şi iată noi am adus prinos Domnului, fiecare ce am putut dobîndi din lucrurile de aur: lanţuri, brăţări, inele, cercei şi salbe, pentru curăţirea sufletelor noastre înaintea Domnului” (Num. 31, 50).

O estimare psihanalitică

Dar acum să dăm o explicaţie mai exactă şi mai raţională, folosindu-ne chiar de experienţa psihologiei în acest sens, pentru a fi mai aproape de оnţelegerea şi sensibilitatea omului contem-poran. Ce determină pe o femeie să se machieze, să-şi pună cercei şi să poarte inele, fie că este tînără, bătrînă, bogată, săracă, frumoasă sau urîtă? Pentru ce au fost inventate bijuteriile, machiajul, vălurile şi toate celelalte? Au ele vreo legătură cu desfrî-narea? Оn ce măsură?

Pentru cei care poate nu ştiu, (nu-i nici un rău în asta), trebuie să le spunem că a existat un medic învăţat la sfîrşitul secolului trecut-începutul secolului nostru, pe nume Sigmund Freud, evreu, care a trăit în Austria, оntemeietorul unei ramuri care оmbină medicina cu psihologia, numită “psihanaliză”. Această ştiinţă se ocupă de studiul comportamentului uman şi încearcă să stabilească, pe cît оngăduie Dumnezeu, factorii sau motivele care determină anumite hotărîri ale oamenilor, оn diferite situaţii, mai ales оn cazul bolilor şi dereglărilor psihico-afective. Trebuie să ştim că Sigmund Freud a aplicat şi a fondat această metodă îndeosebi оn cazul nevrozelor şi al isteriei, cercetоnd mii de cazuri, ceea ce, se оnţelege, este un lucru special şi nu poate fi aplicat la toţi oamenii la fel de uşor şi cu garanţia unui rezultat plauzibil. Acesta a şi fost motivul pentru care Freud, dar mai ales urmaşii lui, au dat naştere unor păreri despre sufletul omului foarte dăunătoare şi potrivnice învăţăturii Bisericii Ortodoxe, pentru care nici nu recomandăm să-l citească nimeni, pentru a nu-şi pricinui răni mari şi foarte-foarte greu de vindecat. Totuşi, multe din ideile psihanalizei sînt bune şi sînt folosite şi astăzi cu succes în tratarea multor dereglări psiho-afective.

Pe scurt, psihanaliza susţine că fiecare om, pe lоngă latura sa conştientă mai are şi alta mai puţin cunoscută, tainică, adică “subconştientul”. Aici, în subconştient, este locul în care se depozitează toate gîndurile şi pornirile noastre rele, ruşinoase: gîndurile de ucidere şi sinucidere, de desfrоnare, de sete după bogăţii, de care în mod normal ne ruşinăm şi nu ne place ca altcineva să ni le cunoască. Procesul de “ascundere” a gîndurilor neplăcute se numeşte “refulare” iar cel de descoperire, de “scoatere la iveală” a lor se numeşte “defulare”. De fapt, aceasta şi este cheia principală a vindecărilor prin metoda psihanalitică, adică descoperirea şi “defularea” cauzelor anumitor nelinişti şi suferinţe, sondînd memoria pacientului pоnă la copilărie. Este evident împrumutul lui Freud din practica spovedaniei creştine. Totuşi, ceea ce face ca dereglările persoanelor tratate prin metoda psihanalizei să se reînnoiască după o perioadă de timp, este faptul că, spre deosebire de mărturisirea ortodoxă, aceştia, deşi au dobîndit o linişte vremelnică prin actul mărturisirii, ei nu au căpătat dezlegarea acelor păcate prin care se aduce liniştea desăvîrşită şi statornicia, care se dă doar de Începătorul liniştei şi al statorniciei, Domnul nostru Iisus Hristos, prin mîna preotului.

Оn limbajul ortodox, subconştientul este locul tuturor patimilor, dar şi al îndemnurilor care vin de la diavol, ce se lucrează în ascunsul nostru.

Aceste patimi şi porniri ascunse, pe care nu le dăm pe faţă, totuşi ne influenţează foarte puternic latura noastră conştientă, determinоnd şi de multe ori chiar conducоnd din umbră faptele şi acţiunile noastre. Partea rea a psihanalizei este tocmai faptul că ea îl оnfăţişează pe om ca pe un rob condamnat al tuturor acestor patimi şi porniri ascunse, care-i diriguiesc din umbră viaţa în chip fatal şi într-un fel оmpotriva voii lui.

Totuşi, nu putem nega multe din concluziile psihanalizei despre “subconştientul” nostru, căci ele se adeveresc şi de practica de două mii de ani a Ortodoxiei, fiind înregistrate оn tratatele de ascetică ale Sfinţilor Părinţi. Desigur, ştiinţa psihanalizei despre modul în care subconştientul influenţează şi răbufneşte în conştient nici nu se poate compara cu amploarea şi exactitatea asceticii ortodoxe, lucru care poate fi confirmat de orice psiholog, dacă va cerceta faptul.

Cu toate acestea, apelăm, fără nici un com-promis din punct de vedere al învăţăturii ortodoxe, la aceşti termeni de “conştient” şi “subconştient” ai psihanalizei, şi ne folosim de metoda ei, pentru că ea este mai uşor de înţeles pentru omul contemporan. Dar şi pentru că astfel ne atragem argumente şi din afara Ortodoxiei, cele ale ştiinţei şi ale practicii medicinii şi psihologiei, pentru cei care încă nu au credinţă desăvîrşită şi nu au cunoscut că plinătatea adevărului este în Ortodoxie.

Tipuri de femei

şi motivele pentru care se оmpodobesc

Aşadar, putem clasifica, cu aproximaţie, tipurile de femei şi motivele pentru care se împodobesc, оn funcţie de vоrstă, frumuseţe, situaţie materială şi origine socială.

Primul motiv, şi cel mai frecvent, pentru care o femeie se оmpodobeşte este dorinţa de a ieşi în evidenţă, fie pentru a-şi arăta frumuseţea fizică, fie pentru a-şi arăta originea bună socială, adică bogăţia. Există chiar cazul patologic al acestui gen de femei, adică istericele. În cazul isteriei femeile se machiază şi se îmbracă foarte strident şi de cele mai multe ori neconvenţional, numai pentru a atrage atenţia. Aceste femei suferă foarte mult dacă nu li se atrage nici o atenţie şi pot deveni chiar agresive. De obicei ele nu rabdă şi te оntreabă singure dacă le stă bine în cutare rochie sau оţi dau să le miroşi gîtul ca să le spui dacă îţi place parfumul cu care s-au dat. Nu trebuie să le judecăm aspru pentru că, repet, este vorba de o formă de boală.

Totuşi, veţi spune că majoritatea femeilor suferă mai mult sau mai puţin de această boală! Aici nu trebuie să amestecăm şi desfrînatele notorii, care de multe ori practică aceleaşi metode. Asta nu înseamnă că istericele nu sînt şi desfrînate, ci pur şi simplu că, spre deosebire de altele, ele sоnt şi bolnave.

Desigur, machiajul are оn primul rоnd menirea de a ascunde imperfecţiunile. Aşa este vopsitul genelor, al buzelor, fondul de ten ş. a. De exemplu, dacă o femeie are buzele foarte subţiri şi strîmbe şi pe de-asupra fără culoare, ea şi le îngroaşă cu ruj şi cu creionul de contur. Sau dacă o femeie are o culoare urîtă a feţei sau zbîrcituri, ea se va da cu fond de ten.

Aşadar, sînt de оnţeles motivele pentru care se machiază femeile trecute de tinereţe şi cele, ca să ne exprimăm aşa, mai urîţele. Dar parcă nu-şi scot ele de cele mai multe ori, tocmai prin aceasta, în evidenţă toate defectele pe care ar fi vrut să le ascundă?

Atunci de ce se machiază femeile frumoase şi tinere, care nici măcar nu au defecte, ci dimpotrivă? În cazul acestora machiajul are tocmai rolul invers, nu de a masca un oarecare defect, ci de a pune оn evidenţă o calitate, de exemplu frumuseţea buzelor sau a ochilor. Acestea folosesc de obicei o cosmetică foarte scumpă şi au cercetat tratatele de modă. Dar şi din rîndul acestora cele mai multe, оn loc să se оnfrumuseţeze, după cum au vrut, strică şi ceea ce au avut frumos de la Dumnezeu.

Tot aşa este şi cu bijuteriile. Nu va purta inele o femeie care are degetele butucănoase şi scurte, pentru a nu atrage atenţia asupra lor. Sau nu-şi va despleti părul una care are părul sîrmos şi gros, ci numai cea cu părul moale şi mătăsos. La fel cum nu poartă fustă scurtă cea cu picioare scurte şi strîmbe, mai ales dacă mai este şi grăsuţă. Cu toate că foarte multe din aceste sărmane, pe care Dumnezeu prin pronia Sa a vrut să le ferească mai uşor de moartea desfrîului, se оmpopoţonează exact pe dos de cum ar trebui.

Aşadar, trebuie să deosebim două categorii mari de femei care se împodobesc: prima, care face aceasta pentru a-şi ascunde unele defecte, dintr-un complex de inferioritate, fie că este vorba de aspectul fizic, fie de originea şi situaţia socială. Cealaltă categorie sînt femeile frumoase, care se оmpodobesc pentru a-şi scoate оn evidenţă calităţile fizice, adică pentru a părea şi mai frumoase, dar de multe ori şi pentru a-şi etala buna situaţie financiară.

Există şi categoria celor care se machiază pentru că aşa au văzut şi cred că este o faptă care ţine de bunele maniere. Cu toate că orice om cu minte bună înţelege că a căuta la spiritul vremii este un semn de slăbiciune şi lipsă de personalitate. În spatele grijii pentru haine frumoase şi podoabe se ascunde, totuşi, complexul de infioritate şi teama de a nu plăcea. Femeile înţelepte nu-şi pun nădejdea nici în vopsele, pe care le spală ploaia şi le strică sudoarea, nici în hainele care se оnvechesc şi se aruncă, ci în propriile virtuţi.

De aceea, atunci cоnd vom vedea оn biserică o femeie machiată şi împodobită, trebuie să o tratăm în funcţie de aceasta. Căci, într-un fel este cea care s-a machiat influenţată de moda timpului, fără pricepere, folosind o cosmetică ieftină şi nepotrivită, ;i altfel este cea care şi-a făcut din machiaj o “meserie”. Acest fel de machiaj este bătător la ochi şi chiar scandalos. Totuşi, o astfel de femeie va renunţa mai uşor decît una machiată mai discret, dar cu o cosmetică scumpă şi cu multă artă. Căci aceasta din urmă a cheltuit foarte mulţi bani şi timp pînă a ajuns la discreţia machiajului care pare mai “nevinovat” decît al celor dintоi, dar nu este.

De aceea, văzînd sărăcia, stîngăcia, într-un cuvоnt complexul de inferioritate al celor dintоi, chiar dacă mascat de o nepotrivită îndrăzneală, să nu le bruscăm, că nu ştiu ce fac. Cu atît mai mult lucrul acesta este valabil оn cazul celor din a doua categorie, care din cauza marii lor mоndrii, s-ar putea să nu mai vină niciodată după sfauri.

Оn ultimă instanţă, bijuteriile au o menire strict erotică. Ele pun în evidenţă “zonele erogene” ale corpului uman, adică zonele corpului care, prin atingere, duc cel mai repede la excitarea sexuală, de parcă n-ar fi tot trupul nostru “numai bube din tălpile picioarelor pînă în creştetul capului”, după cum s-a spus despre Iov (Iov 2, 7). Iov avea bube trupeşti, lepră, iar noi avem bubele poftei de desfrînare, care puroiază în chip nevăzut pe trupurile noastre, “din tălpi şi pînă-n creştet”. Despre aceste zone erogene s-au scris sute de mii de cărţi şi reviste, pe care nu cred că mai este om să nu le fi văzut vreodată, fără să vrea, la tarabe sau pe garduri.

Această aşa numită “artă a dragostei”, prin care omul este chemat să batjocorească asemănarea lui Dumnezeu şi să întreacă în spurcăciuni pe dobitoace, a pătruns în ţara noastră mai ales după căderea comunismului. Ea cunoaşte o tradiţie de mii de ani în filosofiile şi pseudo-religiile orientale, cum ar fi cele ale Indiei şi Chinei, care învaţă că în timpul plăcerii sexuale (orgasm) omul se contopeşte cu “absolutul”, de fapt, cu diavolul. Există numeroase secte care propovăduiesc anume acest fel de “unire cu dumnezeu”, răspоndite acum şi оn ţara noastră. Cartea fundamentală care cuprinde aceste “învăţături” se numeşte “kama-sutra” şi a fost tradusă şi în limba romвnă, făcînd multă moarte în rоndurile tinerilor, dar şi al celor căsătoriţi, spre ruşinea lor.

Există părerea printre femei că bărbaţilor le plac mai mult femeile machiate şi împodobite şi multe sînt geloase pe ele. Din această cauză, văzînd că bărbatul lor trage cu ochiul după astfel de femei, “de ciudă” multe încep să se machieze. Părerea aceasta este falsă. Faptul că bărbaţii trag cu ochiul după femeile machiate şi împopoţonate nu este deloc o dovadă a frumuseţii acestora, ci pur şi simplu, prin ţinuta lor, acestea îşi exprimă predispoziţia lor pentru curvie. De aceea, şi bărbaţii se uită mai mult după ele, deoarece ei ştiu că pentru a cuceri o femeie cuminte e nevoie de timp, răbdare şi seriozitate, ceea ce nu li se cere în cazul unei paiaţe cu care poţi să faci ce vrei fără nici o răspundere. Altfel cum s-ar explica faptul că atunci cînd vine vorba de căsătorie toţi caută “fete cuminţi”? În aşa fel, cele care se machiază şi se împopoţonează chiar cred că sînt frumoase, neştiind că bărbaţii care mai înainte le-au strоns оn braţe şi le-au spus vorbe de alint, pe urmă, cînd rămîn оntre ei, povestesc totul cu deamănuntul şi le batjocoresc şi rîd de ele, numindu-le proaste.

Glasul inimii

Dar nu cred că avem nevoie de chiar atît de multe dovezi pentru a ajunge la un răspuns atît de simplu! Ci dovada cea mai bună este ca fiecare să se aplece cu grijă mare peste sufletul său şi să privească în adоncuri cu sinceritate. Care este motivul pentru care o femeie se оmpodobeşte?

De ce ne pare oare, nouă, cărora ne place să citim în aproapele pornirile inimii şi care atît de uşor judecăm despre fiecare că a făcut cutare sau cutare lucru din cutare motiv, noi care suspectăm atît de lesne şi cu atîta fermitate lucrurile din inima aproapelui chiar şi după ce ni se spune că nu-i adevărat! Cum dar vom crede că numai “eu”, că numai tu, sîntem feriţi de ochiul aproapelui şi că numai despre noi nu se ştie adevărul? Toate cele tainice ale noastre sînt pe faţă! Şi aşa ştiind, să ne aplecăm cu grijă mare peste sufletul nostru şi să ne întrebăm: care este motivul pentru care ne împodobim?

Ce ne-au adus toate acestea?

Ce au adus prietenelor noastre inflamaţiile şi durerile pe care le-au suportat din cauza găurilor din urechi, timpul pierdut cu smulsul sprîncenelor, cu frunzele de varză, castraveţii şi gălbenuşul de ou pe care şi le pun pe faţă? Epilările, pe care un bărbat, dacă ar fi, nu ştiu dacă le-ar suporta fără lacrimi; şi toate celelalte lucruri, pe cît de absurde pe atоt de jenante? Toate acestea, fără să urmăr-ească nici un scop, ci “pur şi simplu”?

Iată ziua în care timpul le va egala pe toate, atunci şi cele blonde şi cele brunete vor încărunţi de o potrivă! Şi nu vor mai fi plete pe spate, nici fuste scurte, nici tricouri transparente. Căci de toate cu care acum ne lăudăm atunci ne vom ruşina. Atunci vom privi cu teamă şi îngreţoşare la propriul trup, dar mai bine zis, la ceea ce va mai rămînea din el. Şi-atunci va fi mirosul cel greu, de bătrînă, pe care nu-l vom înlătura cu nici un săpun, oricît l-am spăla. Lănţicuri, cercei, coliere care acum ne înfrumuseţează atunci ne vor sluţi şi vor arăta bătrîneţea noastră şi mai crudă, în timp ce iubiţii din tinereţea noastră vor juca şah în parc sau se vor оntoarce cu laptele de la alimentară, оntr-un oraş străin, pentru nepoţii de la altă femeie. Iar asta se va întоmpla negreşit. De ce nu vrem să fim veşnici, ci ne ucidem singuri, fără nici un rost?

Uite cu cоtă migală înşiruieşte proorocul armele morţii noastre! “Inele, sori, luniţe, cercei, brăţări, văluri, cununi, lănţişoare, cingători, miresme, talismane, inele, verigi de nas, veşminte de sărbătoare, mantii, şaluri, pungi, oglinzi, pоnzeturi subţiri, turbane şi tunici”. Vrоnd de la noi parcă să-l oprim, să strigăm: “Ajunge! Nu mai voiesc să le cunosc!” Parcă ar aştepta să-i zicem: “Nu-i adevărat! Nu despre mine se zic acestea!”

Dar glasul nostru оntоrzie să se audă. Căci nu mai avem nici inocenţa ca să zicem: “Nu-i adevărat!” Dar nici puterea ca să zicem: “Ajunge, nu mai voiesc să le cunosc!” Căci setea noastră de plăceri nu ne dă voie. Inima noastră nu ne mai ascultă. Nu mai sîntem stăpîni, ci robi.

Sf. Ioan Gurг de Aur

Despre femeile care poartă podoabe de aur şi se împodobesc*

Domnul nostru Iisus Hristos, după învierea Sa, li S-a arătat mai întоi femeilor. Una dintre ele era şi Maria Magdalena, desfrоnata despre care se scrie оn Evanghelii. Despre acest mare pogorămînt al lui Dumnezeu către femei, Sf. Ioan Gură de Aur exclamă:

Uită-te cum şi Domnul, prin femei, binevesteşte ucenicilor! Domnul - lucru pe care l-am spus adeseori - ridică la cinste neamul cel mai dispreţuit, neamul femeiesc, îi dă bune nădejdi şi-i vindecă durerea.

Care dintre voi n-ar vrea să fie ca acelea şi să cuprindă picioarele lui Iisus? Puteţi şi acum, toţi cîţi vreţi! Puteţi să-I cuprindeţi nu numai picioarele, ci şi mîinile, şi capul acela sfînt, оmpărtăşindu-vă, cu cuget curat cu înfricoşătoarele taine. Nu numai aici pe pămînt; ci Оl veţi vedea şi în ziua aceea a judecăţii, cu slava aceea nespusă, cînd va veni cu popor de оngeri, dacă veţi vrea să fiţi iubitori de oameni, dacă veţi vrea să fiţi milostivi şi veţi auzi nu numai aceste cuvinte: “Bucuraţi-vă!”, ci şi cuvintele acelea: “Veniţi, binecuvîntaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34). Fiţi, dar, milostivi, ca să auziţi aceste cuvinte! Iar voi, femeilor, care purtaţi bijuterii de aur şi aţi văzut drumul acestor femei, lepădaţi, chiar tîrziu, boala poftei după aur! Deci, dacă doriţi să fiţi cu acele femei, schimbaţi podoaba cu care sînteţi împodobite cu podoaba milosteniei. Spune-mi, ce folos ai de pe urma acestor podoabe preţioase, de pe urma hainelor ţesute cu aur?

- Mi se bucură şi mi se veseleşte sufletul de ele!

- Eu te-am оntrebat de folos, iar tu mi-ai vorbit de pagubă. Nimic nu este mai păgubitor ca a te interesa de bijuterii de aur, a te bucura de ele şi a-ţi lipi inima de ele. Robia aceasta cumplită ajunge şi mai amară cînd оţi face plăcută robia. De care faptă se va îngriji vreodată cum trebuie, cînd va nesocoti grijile lumeşti cum se cuvine, o femeie care socoteşte că merită să se bucure cînd e legată cu aur? Cel care se bucură că stă în оnchisoare nu va voi niciodată să scape de închisoare. Tot aşa şi femeia aceasta; ca un prizonier de război, robită de această poftă rea, nu va suferi să audă cu dorul şi rîvna cuvenită vorbindu-i-se de cele duhovniceşti şi nici nu va face vreo faptă bună. Care, dar, îţi este folosul de pe urma podoabei acesteia, de pe urma acestei moliciuni?

- Оmi fac plăcere bijuteriile!

- Iarăşi mi-ai vorbit de pagubă şi de pierzare!

- Dar mă cinstesc mult cei ce mă văd.

- Şi ce-i cu asta? O altă pricină de stricăciune, care te face cînd оnfumurată, cоnd obraznică. Haide, dară, îngăduie-mi să-ţi arăt eu pagubele, odată ce tu nu mi-ai spus folosul.

Care sоnt, dar, pagubele ce ţi le aduc bijuteriile? Grija e mai mare decоt plăcerea. Din pricina asta mulţi din cei ce te văd - negreşit din cei legaţi de pămînt - se bucură mai mult decît tine, care porţi aurul şi bijuteriile. tu te împodobeşti cu podoabe care-ţi aduc griji; aceia îşi desfătează privirile fără să aibă vreo grijă. O altă grijă apoi. Eşti umilită şi invidiată de toţi. Vecinele şi prietenele, pişcate de invidie, se înarmează împotriva bărbaţilor lor şi dezlănţuie împotriva ta războaie cumplite. Pe lîngă aceste pagube, altele: îţi cheltuieşti tot timpul liber şi toată grija cu gătelile; nu te lipeşti cu toată inima de faptele cele duhovniceşti; eşti plină de înfumurare, de obrăznicie şi slavă deşartă; eşti legată strîns de pămînt, şi se taie aripile şi, în loc de vultur, ajungi cоine şi porc. Оncetоnd de a te mai uita şi a zbura la cer, cauţi în jos ca porcii; şi, cotrobăind prin găurile pămîntului după aur, sufletul tău îşi pierde bărbăţia şi libertatea.

Spui că-şi întorc oamenii privirile spre tine cоnd te arăţi în oraş? Dar tocmai pentru asta n-ar trebui să porţi aur, ca să nu ajungi spectacol de teatru, ca să nu deschizi gura tuturor bîrfitorilor. Nici unul din cei ce-şi întorc privirile spre tine nu te admiră, ci-şi bat joc de tine că-ţi plac podoabele, că eşti o înfumurată, că eşti o femeie vanitoasă. Dacă te duci la biserică, nu pleci de acolo fără vreun folos sufletesc, ci cu mii şi mii de cuvinte de batjocură, de ocări şi de blesteme, nu numai de la cei care te văd, ci şi de la profet. Isaia, cel cu mare glas, îndată ce te vede strigă: “Acestea zice Domnul către fetele cele îngоmfate ale Sionului: “Pentru că au umblat cu grumajii ridicaţi, pentru că au făcut cu ochiul, pentru că-şi tîrăsc hainele cu păşitul picioarelor, pentru că joacă din picioare, Domnul va dezveli podoaba lor şi în locul mirosului celui plăcut va fi praf şi în loc de brоu se vor оncinge cu funie” (Isaia 3,15. 23). De acestea vei avea parte şi tu în loc de podoabă. Că aceste cuvinte n-au fost spuse numai pentru fetele Sionului, ci oricărei femei care face ca ele. Împreună cu profetul Isaia stă acuzator şi Pavel, spunînd lui Timotei să poruncească femeilor “să nu se împodobească cu împletituri de păr sau cu aur sau cu mărgăritare sau cu haine scumpe” (1Timotei 2,9). Deci, оn orice оmprejurare, оţi este vătămătoare purtarea de bijuterii; dar mai cu seamă cînd te duci la biserică, cоnd treci printre săraci. Dacă ai căuta să te învinuieşti amarnic pe tine însăţi, n-ai putea-o face mai bine decît оmbrăcоndu-te cu astfel de haine şi podoabe, semn de cruzime şi neomenie.

Gоndeşte-te cоte stomacuri flămоnde laşi cu podoabele acestea, cоte trupuri dezbrăcate, cu luxul acesta drăcesc! cu mult mai bine ar fi să hrăneşti sufletele celor flămînzi decоt să-şi găureşti loburile urechilor şi să atîrni de urechi, degeaba şi fără de rost, hrana a mii şi mii de săraci. Este, oare, o slavă să fii bogat? Este, oare, o laudă să porţi pe tine bijuterii de aur? chiar dacă podoabele acestea ar fi cîştigate prin muncă cinstită, totuşi vina ta este nespus de mare; gîndeşte-te însă cît de covоrşitoare este atunci cоnd sоnt cоştigate cu necinste şi nedreptate! Spui că-ţi sînt dragi laudele şi slava? Dezbracă această podoabă plină de batjocură şi toţi te vor admira şi te vei bucura şi de slavă şi de plăcere curată; aşa însă eşti batjocorită şi-ţi pregăteşti cu ele multe prilejuri de supărări. Dacă ierţi vreuna din ele gоndeşte-te cоte necazuri оţi pricinuieşti! Cîte slujnice nu-s bătute, cîţi oameni nu sînt necăjiţi, cîţi nu sînt arestaţi, cîţi nu sînt оntemniţaţi! Din pricina podoabelor acestora, judecăţi, anchete, mii şi mii de blesteme şi învinuiri; femeia este blestemată şi învinuită de bărbat, bărbatul, de prieteni, iar sufletul, de el însuşi.

- Dar bijuteriile nu se pierd!

- Tocmai acest lucru nu este uşor! Dar chiar dacă le-ai feri totdeauna e pierdere şi aşa păstrate dau multă bătaie de cap, multă grijă şi scоrbă şi nici un cîştig. Ce venit aduc ele în casă? Ce folos celei ce le poartă? Nici un folos, ci multă urîţenie şi învinuiri din toate părţile. Cum vei putea săruta şi cuprinde picioarele lui Hristos cînd eşti împopoţonată aşa? Hristos Îşi întoarce faţa de la această podoabă. De aceea a primit să Se nască în casa teslarului; dar, mai bine spus, nici оn casa aceea, ci оntr-o colibă şi într-o iesle. cum vei putea să-L vezi pe El cînd nu ai frumuseţea cea poftită de El, cînd nu porţi podoaba plăcută Lui, ci una urоtă de El? Cоnd te apropii de El nu trebuie să fii оmpodobită cu astfel de haine, ci оmbrăcată cu virtute. Gîndeşte-te ce este în definitiv aurul? Nimic altceva decоt pămоnt şi cenuşă. Bagă-l în apă şi s-a făcut glod! Gîndeşte-te şi ruşinează-te cînd faci din glod stăpîn, cоnd laşi toate şi stai lîngă aur, cînd оl porţi şi-l plimbi pretutindeni, chiar cînd te duci la biserică, atunci cînd mai cu seamă ar trebui să fugi de el. Nu s-a zidit biserica că să-ţi arăţi în ea bogăţia aceasta, ci bogăţia cea duhovnicească. Tu însă, ca şi cum te-ai duce la paradă, nu la biserică, aşa te împodobeşti din cap pînă în picioare; imiţi pe cele de pe scenă şi porţi pe tine gunoiul acesta vrednic de batjocură. Din pricina asta sufletele multora se vatămă, iar după terminarea slujbei de la biserică, în case şi la mese, ai să auzi pe cei mai mulţi vorbind tocmai de gătelile acestea. În loc să spună: “Profetul şi apostolul au spus cutare şi cutare”, vorbesc de luxul hainelor, de mărimea pietrelor scumpe şi de toată împopoţoneala celor ce se îmbracă aşa. Aceste discuţii vă fac şi pe voi şi pe casnicii voştri trîndavi spre milostenie. Nici unul din voi n-ar dori să rupă repede ceva din aurăriile acestea şi să hrănească un flămînd. cum ai putea hrăni pe un altul cu preţul uneia din aceste bijuterii, cоnd tu оnsăţi vrei să duci o viaţă amară mai degrabă decît să-ţi vezi împuţinate podoabele? Multe femei se uită la bijuteriile lor ca la nişte fiinţe şi ţin la ele mai mult decît la copiii lor.

- Doamne fereşte! mi se răspunde.

- Arătaţi-mi asta! Arătaţi-mi-o prin fapte, pentru că eu văd că acum lucrurile stau cu totul astfel. Care femeie, stăpînită tare de dragostea de giuvaericale, a prefăcut în bani giuvaericalele ei, ca să smulgă din ghearele morţii sufletul unui copil? Dar pentru ce vorbesc de sufletul unui copil? Care femeie şi-a răscumpărat cu ele sufletul ei pierdut? Dimpotrivă, văd că mulţi îşi vînd оn fiecare zi sufletul de dragul bijuteriilor. Dacă li se оmbolnăveşte trupul fac tot ce pot, dar dacă văd că li se strică sufletul, nu fac nimic, ci privesc cu nepăsare şi sufletul lor şi sufletul copiilor lor ca să le rămînă giuvaericalele, care pier cu timpul şi ele. Pui pe tine aurării în valoare de mii de talanţi, iar mădularul lui Hristos nu are nici hrana cea de toată zilele. Stăpînul de obşte al universului a dat deopotrivă tuturor şi cerul şi cele din ceruri şi masa cea duhovnicească. Tu însă nu-i dai Lui nici pe cele pieritoare, ca să fii legat necontenit cu lanţurile acestea cumplite. Din pricina aceasta miile şi miile de păcate, din pricina aceasta bărbaţii ajung nişte desfrînaţi, pentru că voi, femeile, nu-i faceţi să trăiască creştineşte, nu-i faceţi să filozofeze, ci-i învăţaţi să le placă podoabele cu care se împodobesc femeile stricate; din pricina aceasta şi cad repede оn braţele desfrоului. Dar dacă i-aţi învăţa să dispreţuiască astfel de podoabe şi să le facă bucurie castitatea, evlavia şi smerenia, n-ar fi prinşi cu atîta uşurinţă în ghearele desfrоului. Poate să se оmpodobească aşa desfrînatele! Ba, chiar mai mult decоt atоta, dar nu pentru bărbaţii voştri!

Obişnuiţi, dar, pe bărbaţii voştri să le placă podoaba aceasta duhovnicească, pe care n-o pot vedea la desfrînate. Mă întrebi cum оl poţi face pe bărbatul tău să capete acest obicei? Îndepărtează de la tine gătelile şi giuvaericalele şi pune-ţi podoaba cea duhovnicească. Aşa îţi vei feri bărbatul de orice pericol, iar tu vei fi preţuită. Dumnezeu te va milui, toţi oamenii te vor admira şi vei avea parte şi de bunătăţile cele viitoare, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea în vecii vecilor, Amin.

Ieromonah Savatie (Bastovoi) (cu un cuvint al Sf. Ioan Gura de Aur)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu