marți, 28 decembrie 2010

Din cuvintele bătrânilor despre dragoste


1. Bătrânul Amfilohie dădea acest sfat: “Iubeşte-L pe Unicul ca toţi să te iubească. Nu numai oamenii te vor iubi, ci şi vieţuitoarele fără raţiune, căci, atunci când harul divin se manifestă, el atrage ca un iubitor tot ce este înaintea lui. Şi nu numai că te vor iubi, ci te vor şi respecta, căci pe chipul tău va străluci faţa curată şi feciorelnică a Celui pe care tu-L iubeşti şi adori”.

2. Bătrânul Iosif Isihastrul le zicea călugărilor săi: “Ceea ce nu-i dăm lui Dumnezeu spre a fi întrebuinţat de El, este întrebuinţat de diavol. De aceea Domnul ne-a dat porunca să-L iubim din tot sufletul şi din toată inima, pentru ca cel rău să nu găsească nici loc, nici odihnă pentru a locui în noi”.

marți, 21 decembrie 2010

Dragostea - cununa vieţii creştine

Un oarecare carturar s-a apropiat de Domnul si l-a intrbat: "cum sa mostenesc viata vesnica?" Carturarul - om care studia legea data de Dumnezeu si "odihnea in ea" (Rom. 2, 17) - ar fi trebuit sa stie si singur asta; tocmai de aceea, Domnul l-a intrebat: "cum scrie despre asta in lege? citeste". Carturarul a citit: "Sa iubesti pe domnul Dumnezeul tau din toata inima si din tot sufletul tau, si din toata vartutea ta, si din tot cugetul tau, si pe aproapele tau ca pe tine insuti (Lc. 10,27). Atunci Domnul i-a zis: Drept ai raspuns; aceasta fa, si vei fi viu, adica a intarit raspunsul lui si a adeverit ca n-are rost sa intrebe cineva de alta cale spre viata vesnica si spre mantuire: atare cale nu este si nici nu poate fi. Iubeste-L pe Dumnezeu, iubeste-ti aproapele: asta e totul!
Ce catehism scurt! Ce legiuire simpla! Doar doua propozitii: "iubeste-L pe Dumnezeu", "iubeste-ti aproapele", ba chiar una singura, un singur cuvant: "iubeste", fiindca cel care Il iubeste cu adevarat pe Dumnezeu si pe aproapele, si cine isi iubeste cu adevarat aproapele, acela Il iubeste deja pe Dumnezeu. "Si atunci", vor zice unii, "de ce lucrurile sunt atat de complicate si din partea lui Dumnezeu, si din partea oamenilor? De ce toate aceste tipice, sfintiri, taine, acest sistem deloc restrans de invataturi? De ce aste usi inguste si aceasta cale stramta? La ce bun nevointele cu care se nevoiesc oamenii sa intre pe usile cele stramte, si la ce bun aceste posturi, privegheri, rugaciuni, si asa mai departe - panoplia pe care trebuie s-o ia cei ce merg la viata?" Ca sa ne inalte la dragoste. Dragostea este lumina si roada in viata noastra duhovniceasca. Multa osteneala, multe nevointe trebuie sa ai ca sa aduci aceasta roada.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

ZODIAC ŞI HOROSCOP - două capcane ale iadului


Motto: Iată ce ne spune Dumnezeu: “Iar voi să nu ascultaţi pe ghicitorii voştri, pe visătorii voştri, pe vrăjitorii voştri şi pe ai voştri GHICITORI ÎN STELE CĂ ACEŞTIA VĂ PREZIC MINCIUNĂ” (Ieremia 27:9-10).

Zodiacul în diferite forme, raporate la perioade(anuală, lunară, decadală) sau la diferite influenţe regionale cuprinde acele generalităţi despre ZODII sau SEMNE ASTROLOGICE anuale(cele chinezeşti), lunare(cele europene), sau decadale(cele druide-arborii). Am trecut în revistă pe cele mai uzuale dar mai sunt şi altele. Fiecare zodie este bazată pe anumite cicluri şi pe o serie de simboluri universale: elemente(foc, apă, aer, pământ,lemn), calitaţile(cardinal, fix, mutabil) şi polarităţile(masculin-feminin sau yin-yang), rezultând diferite combinaţii cu caracteristici individualizate. După învăţătura Sfântului Nicodim Aghioritul, vrăjitoria se împarte în mai multe părţi şi anume:

duminică, 14 noiembrie 2010

În pelerinaj la mănăstirea Naşterea Domnului - Zăbriceni


În această Duminică (14.11.2010) cu o vreme nemaipomenit de frumoasă, am poposit la mănăstirea "Naşterea Domnului" din  Zăbriceni. 

vineri, 12 noiembrie 2010

Narcisa Suciu - Mos Ene (muzică pentru copii)



Recent am descoperit un blog (http://muzicapentrucopii.blogspot.com/) cu muzică pentru copii, muzica pentru copii de la 1 an la 7 ani, cântece de leagăn, Jocuri pentru copii, Poveşti pentru copii.
recomand aceast blog tuturor mămicilor care vor să înveţe cântece noi şi frumoase pentru copiii lor.



duminică, 7 noiembrie 2010

În pelerinaj la mănăstirea Adormirea Maicii Domnului -Călărăşeuca




Influenţează muzica inteligenţa bebeluşilor?

Adesea ne intrebam daca muzica clasica are un efect benefic asupra bebelusilor. Unele studii arata ca ritmurile muzicale cresc capacitatea intelectuala, prin stimularea raspunsurilor electrice in creier, incurajeaza creativitatea si receptivitatea spre invatare, prin inducerea unei stari de relaxare. Este ceea ce unii numesc efectul Mozart. Dr. Alfred Tomatis, un fizician francez, a demonstart ca ascultand muzica lui Mozart, copiii isi dezvolta mai bine vorbirea, capacitatile motorii, dar si memoria. Efectul Mozart, mai presupune, cresterea IQ-ului bebelusilor, imbunatatirea sanatatii, consolidarea relatiilor intrafamiliale si chiar precocitatea, in randul acestora.
In Florida, de exemplu, in toate institutiile prescolare, subventionate de stat, ascultarea muzicii clasice este prevazuta de lege. Numeroase maternitati din Statele Unite distribuie CD-uri cu muzica proaspetelor mame. In Marea Britanie, numerosi parinti au imbratisat aceasta teorie, existand chiar si radio-uri care difuzeaza muzica clasica, special pentru copii.

Ca si in cazul limbilor straine, copii invata mai repede decat adultii sa cante la un instrument, la o varsta frageda. De foarte timpuriu, copiii� realizeaza ca au o predispozitie pentru anumite lucruri, si o aversiune sau o dificultate de a invata, pentru altele. Unele studii arata ca specializarea noastra incepe undeva foarte devreme, in viata. In ceea ce priveste muzica si ritmul, s-a descoperit o specializare precoce, chiar in randul bebelusilor. Informatiile au survenit in urma unor experimente facute de Academia Nationala de stiinta din Canada.

Erin Hannon, autoarea studiului, explica faptul ca la varsta de sase luni, bebelusii raspund atat la ritmuri familiare, cat si la cele nafamiliare, provenind din propria cultura si din culturi diferite. La varsta de 12 luni, aflam ca bebelusii au un mod propriu de a raspunde la ritmurile auzite, mod influentat de propria cultura. Aceasta dovedeste existenta unor tipare de invatare, in cazul copiilor, care difera de la o zona geografica la alta. Hannon a observat acest lucru in ceea ce priveste invatarea muzicii, dar si a limbajului, a perceptiei vorbirii, dar si a memorarii chipurilor. Pentru o serie de lucruri diferite, copiii au metode flexibile de relationare si perceptie, ei fiind foarte buni receptori. Aceasta capacitate de invatare se poate modifica, in timp, pe masura ce ne maturizam.

S-a demonstrat pana si faptul ca bebelusii dovedesc aptitudini de ascultare a muzicii, inainte de a se naste. Mai mult, o serie de cercetari demonstreaza ca acestia prefera muzica ascultata in timp ce erau in burtica si o recunosc in etapele ulterioare de dezvoltare. Se stie ca foetusul poate auzi bine doar la 20 de saptamani de viata intrauterina. Stiinta a mers insa mai departe, dovedind ca bebelusii au o predispozitie pentru sunetele auzite in burtica, incepand cu 12 luni de viata. Pana la un an, testele sunt mai greu de realizat. 
Experimentul, realizat in cadrul Universitatii de Psihologie din Leicester, si coordonat de Dr. Alexandra Lamont, a fost facut de mame aflate in ultimul trimestru de sarcina. In mod consecvent, acestea au ascultat, impreuna cu bebelusul lor, aceeasi melodie, pana la nastere. Piesele selectate presupuneau genuri muzicale diferite: muzica clasica (opera, Mozart si Vivaldi), de relaxare (Spirits of Nature), reggae (UB40, Ken Boothe) si pop (Five). Dupa 12 luni, unsprezece din copiii testati au aratat preferinta pentru piesele ascultate, fata de alte piese asemanatoare, nemaiauzite de ei pana atunci.

Preferinta bebelusilor fata de melodiile ascultate in burtica a reiesit din atentia pe care acestia o acordau sursei de unde provenea muzica. Pentru a-i capta, s-au folosit boxe cu lumini, care clipoceau in ritmul muzicii. Cand bebelusii isi indreptau privirea in alta parte, muzica din boxe inceta. In doar cateva minute, acestia au facut conexiunea intre muzica si privirea lor si nu si-au mai dezlipit ochii de la boxe. Studiul mai arata ca bebelusii nu au reascultat piesele respective intre nastere si prima aniversare. Concluzia este ca preferinta lor se bazeaza pe o memorie de termen lung.

O concluzie la fel de interesanta a studiului arata ca bebelusii care au ascultat piese mai dinamice au manifestat un mai mare entuziasm la reauzirea piesei, decat bebelusii care au fost acomodati cu o melodie lenta. De exemplu, cei care au ascultat Five, “If Ya Gettin’ Down” sau Anotimpurile lui Vivaldi, s-au bucurat mai mult de auditie, decat cei care au ascultat “Adagio pentru Vant” a lui Mozart. Ritmurile mai antrenante si mai rapide sunt preferate de copii. Cercetatoarea din Leicester evidentiaza faptul ca nu exista neaparat o legatura intre muzica clasica si inteligenta, la bebelusi, intrucat acestia reactioneaza la fel de bine si la muzica reggae sau pop si ca acelasi nivel de memorie muzicala este intalnit la familii cu un diferit coeficient de inteligenta.

Indiferent de rezultatele stiintei si de veridicitatea teoriilor, trebuie sa recunoastem ca muzica buna ne pozitiveaza si reprezinta o metoda foarte buna de invatare. Copiii nostri pot lua la cunostinta despre zgomotele pe care le fac animalele, prin intermediul cantecelelor potrivite varstei. De asemenea, pot face exercitii de memorie, prin retinerea versurilor. Mai tarziu, se pot misca, amuzandu-se, in ritmul muzicii. Unii dintre ei vor merge sa ia lectii de dans, altii vor indragi un instrument. Toate aceste gusturi, la care aspiram noi, ca parinti mai intai, si apoi copiii nostri, trebuiesc educate de timpuriu, poate chiar din pantecul mamei.

luni, 1 noiembrie 2010

Ionela la 9 luni

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Plimbarile lungi si dese… cheia copiilor sanatosi si voiosi

O vorba din batrani spune ca daca scoatem copilul mic afara, acesta creste vazand cu ochii. Un lucru este cert, si anume ca micutilor le face o deosebita placere sa respire aer curat, indiferent de anotimp.

Plimbarile trebuie facute conform sezonului in care ne gasim. Momentul potrivit pe timp de vara este dimineata, cand aerul este proaspat. Iarna, bebelusii pot fi scosi la aer in timpul amiezii, cand temperaturile sunt maxime. Dupa 10-14 zile de viata, in functie de greutatea la nastere, copilul deja poate fi expus la aer. Expunerea la aer se face in mod progresiv, se incepe cu 10-15 minute si se creste in functie de sezon, cu durate ceva mai mari in sezoanele primavara-vara, dupa cum recomanda si medicii. Daca parintii sunt mai tematori, prima data pot expune copilul la aer doar aerisind camera in care se afla micutul. Daca temperatura de afara este scazuta, capsorul copilului poate fi acoperit cand aerisim camera. El poate fi imbracat cu o hainuta suplimentara sau doar acoperit cu paturica. Este nerecomandat ca bebelusul sa nu fie scos la plimbare in perioadele in care vantul sufla cu putere, ploua sau vremea este geroasa. Praful ridicat de vant, mai ales in zonele urbane, reprezinta un pericol pentru copii. Ei pot face foarte usor conjunctivite din pricina vantului si a prafului ridicat.

Atat aerul curat cat si soarele, care fixeaza vitamina D in oase sunt sanatate curata pentru copii. Totusi, si expunerea la soare trebuie facuta moderat. Parintii vor avea in vedere ca pielea micutilor este foarte sensibila, acestia putand face insolatie chiar si iarna.

Expunerea la aer curat este o modalitate naturala de calire a organismului. Ea trebuie respectata si nu trebuie impietata prin excesul vestimentar. Infofolirea copiilor este o practica gresita care le dauneaza micutilor, scazandu-le rezistenta organismului la temperaturi joase. Medicii indica sa alegem hainele copiilor, ca si pentru noi.
Pentru a respira aer de calitate, cele mai potrivite sunt iesirile in parc, la padure, la munte, unde copilul trebuie sa se simta in largul lui. Plimbarile pe langa marile artere de circulatie sau zone foarte aglomerate au efect advers asupra micutilor. O plimbare in aer liber rezolva, de multe ori, si problemele legate de somnul copiilor. Daca in casa nu dau roade leganatul, muzica sau alte metode de a-l chema pe mos Ene, iesirile in aer liber pot fi miraculoase.

Inainte de plimbarea prin parc, trebuie sa ne inarmam cu tot ce-i trebuie micutului pentru cateva ore. Geanta, indicat sa fie incapatoare, e dusa fara grija de buzunarul caruciorului. Asadar, pampersii de toate zilele, o sticluta cu ceai, lapte sau suc de fructe vor potoli rapid nevoile iminente ale copilului. Nu trebuie sa uitam servetelele umede, utile atunci cand copilul se murdareste pe manute, o paturica de rezerva, in caz ca se schimba vremea. Cele mai apreciate, pentru micut, vor fi desigur jucariile sale preferate, care il vor ajuta sa socializeze si cu alti prichindei intalniti in parc sau ii vor calma plansul, in caz ca se plictiseste. Trebuie sa recunoastem, ca si noi suntem beneficiarii acestor plimbari. Pe timp frumos, parcurile devin locul de intalnire si schimb util de idei intre mamici si tatici. Pe banca, in timp ce copilul se joaca sau doarme, mamicile se pot bucura de relaxare si de incarcarea bateriilor pentru micutul pus mereu pe sotii. Asadar, nu ramane decat sa ne dorim zile senine si insorite pentru copiii nostri si plimbari cat mai lungi in natura!

duminică, 17 octombrie 2010

Cuviosul Paisie Aghioritul despre oamenii sensibili – cuvinte de mangaiere si de intarire a nadejdii

“Chiar daca omul nesimtitor va fi lovit cu toate lemnele, il va durea numai trupul. In timp ce acel sensibil si ravnitor se raneste adanc si cu un cuvant si, simtind si greseala cea mai mica, o socoteste de multe ori ca un pacat foarte mare; el sufera chiar si o hemoragie duhovniceasca atunci cand oamenii nesimtitori vin fara de niciun discernamant sa-i curete o mica rana cu unghii salbatice“.

“Cei sensibili si afectivi, care pe toate le tin cu scumpatate, de obicei sunt nedreptatiti de cei nesimtitori prin cedarile continue pe care ei le fac (acelora) din dragoste; insa dragostea lui Dumnezeu se afla totdeauna cu ei. De multe ori se nedreptatesc si ei insisi din exagerata lor sensibilitate, marindu-si micile lor pacate sau incarcandu-se cu pacate straine, dar iarasi Dumnezeu ii indulceste cu bunatatea Sa paradisiaca, intarindu-i totodata si duhovniceste. Cei care ranesc sau nedreptatesc pe oamenii sensibili launtric nu sunt oameni“.

“Unii sufera de egoism cand li se fac observatii. Insa nu toti cei care sufera cand li se fac observatii au si egoism, ci multi din multa filotimie si mare sensibilitate isi maresc greselile lor si din pricina greutatii in plus ce o ridica (fiind sensibili) se incovoaie. De aceea e necesar sa luam aminte la sufletele sensibile, care au multa filotimie, sa nu le nedreptatim (socotind ca ar avea chipurile mult egoism), ca sa nu le ranim si sa le facem netrebnice“.

“Pe cel orfan, mai ales de mama, chiar arici de ar fi, trebuie sa-l imbratisam cu durere si dragoste fierbinte, ca mai intai sa se incalzeasca si sa prinda curaj, pentru ca mai apoi sa-si deschida si el inima sa”.

“Ucenicul, mai ales la inceput, are nevoie de mare afectiune pentru a nu creste dezavantajat, deoarece multi copii in lume au parinti, dar nu putini dintre ei, din pacate, fie ca au, fie ca n-au parinti, tot una le este, deoarece nu stiu ce inseamna afectiunea, ci numai nemultumirile“.

“Pe cel foarte smerit si sensibil nu trebuie sa-l mustram cu asprime, deoarece se poate incarca cu mai multa greutate decat a gresit si e in primejdie sa se indoaie“.

“Sufletul mare si gingas (sensibil) nu se foloseste de cercetarea minutioasa a pacatelor sale, pana ce se va intari duhovniceste, pentru ca vicleanul il lupta atunci cu sensibilitatea exagerata, ca sa-i creeze neliniste. Vicleanul nu merge contra noastra, ci potrivit cu apele noastre. Adica incearca sa mareasca hohotele si mahnirea ca sa intrsiteze sufletul si sa-l inece cu neliniste”.

“Cei sensibili vor trebui sa fie foarte atenti la prihanirea de sine, pentru ca vicleanul incearca sa-i aduca la deznaddejde (prin sensibilitate exagerata). Prihanirea de sine va trebui sa fie insotita tordeauna de nadejdea in Dumnezeu. In cazul acesta, daca cineva simte neliniste va trebui sa inteleaga ca aghiuta si-a bagat coada sa”.

“Daca cel fara discernamant il mustra pe cel sensibil mult il raneste. Aceasta ar fi ca si cum un om salbatic ar lua o perie de sarma groasa si ar curati o mica urdoare de la ochiul unui prunc”.

“Diavolul nu merge contra. Daca exista o pornire, impinge si el ca sa-l chinuiasca si sa-l insele pe om. Pe cel sensibil, de pilda, il face suprasensibil. Cand ai dispozitie sa faci metanii, te impinge si diavolul sa faci peste puterea ta – si daca puterile tale sunt limitate, iti creeaza o stare nervoasa, pentru ca nu-ti poti face ale tale, si in continuare iti creeaza neliniste cu o deznadejde usoara la inceput, dupa care urmeaza… Cand simtim neliniste nevoindu-ne, sa stim ca nu ne miscam in spatiul lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu e tiran ca sa ne sufoce. Fiecare sa se nevoiasca cu marime de suflet, potrivit cu puterile lui, si sa cultive filotimia, ca sa-i sporeasca dragostea de Dumnezeu. Atunci va fi manat de filotimie si nevointa lui (adica multele metanii, multele postiri, etc.) nu vor fi nimic altceva, fara numai exploziile dragostei sale – si va inainta cu noblete duhovniceasca. Adica nu trebuie sa se nevoiasca cineva cu acrivie bolnavicioasa si sa se sufoce de neliniste luptandu-se cu gandurile, ci sa-si simplifice nevointa sa si sa nadajduiasca in Hristos, iar nu in el insusi. Hristos este dragoste, bunatate si mangaiere, si niciodata nu sufoca, ci are din belsug oxigen duhovnicesc, mangaiere duhovniceasca.

Una este lucrarea duhovniceasca subtire si altceva este acrivia bolnavicioasa, care inabusa cu nelinistea launtrica din pricina silirii exterioare fara discernamant, care sparge si capul cu durerile de cap“.

sursa: http://cuviosul-paisie-aghioritul.blogspot.com/

vineri, 8 octombrie 2010

Filotei Zervakos: “Când ruşinea femeilor va dispărea, atunci ziua Judecăţii va fi aproape“

Fericitul Filothei Zervakos, sfantul ucenic al Sf. Nectarie de Eghina vorbeste despre unul din semnele apropierii sfarsitului despre care…. se vorbeste mai putin, despre o anormalitate intrata, din pacate, in obisnuit, in firesc.

Si in alta parte (vezi aici) Fericitul a descoperit ce a primit de la Dumnezeu ca viziune, ca una din cele doua mari rele pentru care Dumnezeu bate lumea astazi este, pe langa avort, si “goliciunea femeilor”, fenomen de proportii fara precedent in istorie:

“Umblă acum goale, – desi bărbatii nu sunt mai prejos, – însă mai mult femeile, iar aceasta nu este cu putintă s-o rabde Dumnezeu. A răbdat pe păcătosii din vremea lui Noe, pe cei din Sodoma si Gomora, dar parcă nu ajunseseră la acest stadiu, să umble goi pe stradă si să-si arate trupurile lor goale la bărbati, ca să-i atragă spre păcat”.

Prilej de a ne aminti ca marturisirea lui Hristos sau a inchinarii la idolul trup se face si prin cele “exterioare” – dar reprezentative – ale noastre si pentru a constientiza ca desfranarea sau curatia sunt cel mai lesne “propovaduite” nu prin cuvinte, ci prin exemplul nostru:

Îmbrăcămintea necuviincioasă a femeilor

“Despre femei ce să mai spun? Nu au în minte altceva decât cum să se împodobească. Se întrec una pe alta în veşminte. Ce să spun şi despre îmbrăcămintea necuviincioasă pe care le îndeamnă să o poarte născocitorul răutăţii, diavolul. Vai şi amar! Cum de nu le e ruşine femeilor creştine? Ţigăncile şi musulmanele se îmbracă decent, pentru a nu-i sminti pe bărbaţi, pe când femeile creştine, care au tradiţie de la Hristos, de la apostoli, de la Sfinţii Părinţi să se îmbrace decent, au ajuns la nebunie desăvârşită prin felul în care se îmbracă!

Taţii şi mamele să fie pilde bune şi să nu-şi lase copiii – povăţuindu-i cu iubire de Dumnezeu – să se îmbrace necuvios. Iar bărbaţii să le ferească pe femeile lor de îmbrăcămintea indecentă, căci vor da socoteală în ziua Judecăţii.

Femeile cere intră în biserica lui Dumnezeu îmbrăcate necuviincios şi fără de ruşine, fac voia diavolului. Mai bine să nu calce pe la biserică, fiindcă în afară de faptul că nu au nici un folos din asta, îi vatămă şi îi smintesc şi pe ceilalţi credincioşi din biserică.

Îmi pare rău că sunt nevoit să cercetez şi să mustru. Nu vreau acest lucru, şi poate că-i întristez pe cei răspunzători de asta. Dacă nu v-aş iubi, nu v-aş cerceta. Îndreptaţi-vă şi atunci voi înceta şi eu să cercetez. Vai mie dacă voi tăcea, văzând asemenea fărădelegi!

Când ruşinea femeilor va dispărea

Într-o carte veche pe care am găsit-o cu mulţi ani în urmă, am citit printre altele că, atunci când ucenicii L-au întrebat pe Domnul nostru Iisus Hristos când se vor întâmpla în lume semnele înfricoşătoare ale celei de-a Doua Veniri, când dragostea multora se va răci şi credinţa va pieri, Domnul le-a spus, printre altele: “atunci când femeile vor deveni bărbaţi şi bărbaţii femei“.

Şi Sfântul Ioan Gură de Aur, atunci când nişte creştini l-au întrebat când va fi a Doua Venire, le-a răspuns: “Când ruşinea femeilor va dispărea, atunci ziua Judecăţii va fi aproape“. Aceste profeţii ale Domnului nostru Iisus Hristos şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale altor prooroci, apostoli, Sfinţi Părinţi, despre care am vorbit mai devreme, se împlinesc astăzi cu precizie.

De aici încolo încetează să te mai vopseşti

Ca părinte duhovnicesc, am îndatorirea şi responsabilitatea să-i povăţuiesc pe fiii mei. Te povăţuiesc deci ca de aici încolo să încetezi a-ţi mai vopsi buzele, unghiile şi faţa şi să rămâi cum te-a zidit Dumnezeu. Nu-ţi dori să devii mai presus de Dumnezeu; fiindcă, atunci când te vopseşti cu culori roşii, Îl huleşti pe Dumnezeu.

E ca şi cum ai spune: “Dumnezeu n-a ştiut sau n-a putut să mă facă cu buze sau unghii roşii; şi ceea ce n-a putut să facă Dumnezeu, o voi face eu, ca să par mai frumoasă să mă admire şi preţuiască bărbaţii şi femeile fără minte şi să-mi spună că sunt <>, modernă, nu înapoiată“. Însă în felul acesta îl întristezi pe Dumnezeu şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, şi pe toţi oamenii cuminţi şi cu frică de Dumnezeu, şi-l bucuri pe diavol şi pe oamenii neînţelepţi, bărbaţi şi femei.

Aşadar, dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu şi ţi-e frică de Dânsul, dacă mă respecţi şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, din clipa aceasta în care primeşti scrisoarea mea, să încetezi a te mai vopsi.

Şi să-ţi împodobeşti de aici încolo sufletul cu smerenie, cuvioşenie şi virtuţi. Atunci se va bucura şi Dumnezeu, şi îngerii, şi Maica Domnului, şi sfinţii, şi te vor ocroti şi învrednici să intri în Împărăţia Cerurilor.

Însă dacă vei urma moda şi te vei lua după femeile moderne, ca acuma, când le imiţi vopsindu-te, le vei imita şi la fumat, şi la jucat cărţi şi la altele, care sunt scârboase chiar şi când le aminteşte cineva”.

( “Ne vorbeşte Părintele Filothei Zervakos”, Ed. Cartea Ortodoxa-Egumenita, 2007, cap. “Îmbrăcăminte“)

miercuri, 29 septembrie 2010

Filme româneşti online de la A la Z - un portal cu filme romanesti pe care le puteti viziona online


„RoHome Cinema” Filme Româneşti de la A la Z este un nou portal cu filme romanesti, care are drept scop promovarea Filmului Românesc. Sloganul lor este: Filmul românesc trebuie să ajungă în casele tuturor românilor!

Filme Româneşti de la A la Z vă pune la dispoziţie o adevărată enciclopoedie a filmului românesc.
La moment la ei în listă se găsesc 200 de filme româneşti, adunate din tot internetul. Toate aceste filme le puteţi viziona în regim Online, absolut gratis!

Recomand acest site cu filme romanesti tuturor prietenilor noştri!

luni, 27 septembrie 2010

Troparul la Înălţarea Sfintei şi Cinstitei Cruci

Copiii cu parinti veseli ori mai putin stresati dorm mai bine decat cei ai caror parinti se alerteaza imediat ori sunt nervosi

Cat de mult doarme copilul?

Imediat dupa nastere, bebelusul e pentru scurta vreme treaz, apoi cade intr-un somn de cateva ore bune, caci experienta nasterii a fost si pentru el foarte obositoare.

In primele zile el e treaz cam o ora pe zi, aceasta perioada crescand la trei ore pana la sfarsitul plinei luni de viata. De asemenea, incepand de la o luna copilul va reusi sa doarma mai mult timp fara pauza.

Incepand de la noua luni, copilul va dormi ceva mai putin, ii sint de obicei suficiente doua reprize de somn pe zi, una in jurul orei 10, una pe la 2 dupa-amiaza.

Este important ca mersul la culcare sa fie un ritual.

Faceti mereu aceleasi lucruri in aceeasi ordine, si povestiti-i ce faceti si ce urmeaza, asa incat sa nu fie luat prin surprindere cand vine ora somnului. Majoritatea copiilor pana la doi ani dorm cate un pic in timpul zilei, dar sint si unii care deja de la un an nu mai vor deloc sa doarma la pranz.

Daca uneori micutul dvs. refuza categoric sa adoarma, nu insistati! Probabil si-a facut deja portia de somn.

Somnul si hrana

La inceput, copilul se trezeste de fiecare data plangand pentru ca ii este foame. El vrea doar sa suga si apoi sa se cufunde repede la loc intr-un somn adanc.

Suptul este pentru un nou-nascut o treaba foarte dificila, asa ca se poate intampla ca bebelusul dumneavoastra sa adoarma la loc inainte de a termina. Stimulati-l delicat sa se trezeasca, de exemplu jucandu-va putin cu sfarcul in gurita lui

Daca aveti noroc de un copil care doarme toata noaptea fara sa se trezeasca, tratati cu atentie problema hranitului. Pana la sase luni, o distanta intre mese mai mare de 10 ore este nesanatoasa, pentru ca nivelul zaharului scade prea mult. Daca alaptati, faceti-o des, caci laptele natural este mai usor digerabil decat cel artificial, deci copilului i se va face foame mai repede. Hranitul natural are si avantajul ca bebelusul adoarme satisfacut si linistit dupa ce primeste la sanul mamei, odata cu laptele, o doza considerabila de siguranta si dragoste.

Daca bebelusul nu doarme bine dupa ce a supt, cauza poate fi ceva ce ati mancat, de exemplu cafea sau ciocolata. Aceste substante excitante trec direct in lapte.

Nu-i dati copilului sa bea in pat lapte sau suc de fructe. Daca vrea neaparat sa bea ceva, dati-i cel mai bine o sticluta cu un pic de apa (si luati-o dupa ce a adormit).


Cum sa-l pacalim sa adoarma

Si asa intr-un sfarsit, dupa ore de leganat, cantat, jucat, hranit.. micutul a adormit. Va ridicati cu multa grija din fotoliu si, ce bine!, doarme in continuare. Il duceti la patut si va pregatiti sa-l asezati, cand deodata capsorul se misca dintr-o parte in alta si copilul incepe brusc sa planga tare si clar, de parca n-ar fi fost nici o clipa adormit! ..ce sa mai faceti?! va vine si dvs. sa plangeti. Trebuie s-o luati de la capat, dar nu mai aveti nici o idee!

Poate ca va sint de ajutor cateva sfaturi:

pastrati cat mai scurta distanta pana la patut, asa incat sa nu va fie prea greu sa o parcurgeti cu copilul adormit in brate. Cautatul drumului in intuneric, incercand sa evitati cu miscari acrobatice jucarii si mobile care scartaie, va conduce repede si sigur la o noua repriza de plans.
plasati din vreme in patut o perna care sa incalzeasca locul copilului. Caci cine ar vrea sa schimbe bratele calde ale mamei cu un pat rece?
lasati copilul din brate foarte incet, in asa fel incat contactul cu corpul dvs. sa nu se intrerupa brusc. Puneti in patut si un ursulet de plus pe care l-ati tinut in brate o vreme pentru a-i da mirosul dvs.; aceasta ii va inspira copilului un sentiment de siguranta.
inganati-i incetisor un cantec de leagan inainte de a-l lasa singur.

Ambianta optima

Asigurati-va ca bebelusul se simte bine in locul in care doarme. Unora dintre copii li se pare foarte infricosator sa stea intr-un pat mare. Ei se simt in siguranta numai intr-un leagan micut, si eventual infasati. Pentru ca micutul dvs. sa doarma confortabil si in siguranta:

nu il inveliti cu plapuma. Aceasta nu permite o aerisire suficienta si poate incalzi copilul prea tare.In plus, exista pericolul de a fi trasa din greseala peste cap.
folositi in schimb un saculet de dormit potrivit ca marime, care va proteja copilul fara sa il stanjeneasca. Daca vi se pare insuficient, ii puteti pune deasupra si o paturica subtire, pe care nu o ridicati in nici un caz mai sus de umeri.
nu-i puneti perna sub cap.
este recomandat sa culcati sugarul foarte mic pe o parte si sa schimbati partea pe care sta dupa fiecare masa. Astfel preveniti deformarea capsorului. Dupa o saptamana-doua, cel mai bine e sa doarma cu fata in sus. Statisticile arata ca dormitul pe burta prezinta un risc ridicat de sufocare.
temperatura optima pentru camera copilului este 17 grade. (atentie parinti romani! - e prea cald la voi in casa!)
salteluta trebuie sa fie groasa de cel putin 8 centimetri, nu prea moale si sa se potriveasca perfect in patut, adica fara spatii goale la margine.
distanta dintre zabrelele de la patut este bine sa fie intre 6 si 7,5 centimetri - mai mult de atat e periculos, deoarece copilul isi poate prinde capsorul intre gratii.
este recomandat sa folositi un cearsaf de bumbac
pastrati camera bine aerisita si fara nici o urma de fum.
folositi suzeta - daca e cazul. Aceasta il va face pe bebelus sa respire pe nas si nu pe gurita, ceea ce reduce considerabil riscul de accidente.
Daca, din cauza unei raceli, copilul doarme cu gurita deschisa, incercati sa o inchideti usor impingand in sus barbita.
in fine, nu obositi copilul cu drumuri prea lungi sau multe vizite.

luni, 6 septembrie 2010

Despre bazele educaţiei creştine


Am explicat deja, ca educatia crestina a copiilor trebuie sa fie începuta de la cea mai frageda vârsta, pentru ca primii cinci-sase ani ai copilariei sunt hotarâtori pentru tot restul vietii omului. Am aratat de asemenea, cam în ce consta, în general, începutul educatiei, si anume ca parintii sunt datori sa alunge din sufletul copilului orice tendinta spre rau si sa cultive aplecarea spre cele bune. In acest capitol, precum si în urmatoarele, vom urmari mai amanuntit, care sunt acele defecte care trebuiesc îndreptate si care sunt principiile binelui, spre care copilul trebuie îndrumat.

Dupa cum ne spune înteleptul Solomon, ”începutul întelepciunii este frica de Dumnezeu” (Pilde 1,7). Bazati pe aceasta, trebuie sa spunem ca prima virtute pe care parintii trebuie sa o cultive în sufletele copiilor lor, cât mai devreme posibil, este frica de Dumnezeu, adica credinta si evlavia fata de Acesta.

Însa de ce - veti întreba poate - trebuie ca noi parintii, si în special mamele, sa îi învatam pe copii nostri despre credinta si despre evlavie, înca de la vârsta prunciei?

Raspunsul este urmatorul: pentru ca, daca de mic copilul este învatat sa fie evlavios si sa fie prezent în sânul vietii bisericesti, numai atunci vom putea spera ca si când va ajunge la maturitate, când ispitele îl vor înconjura din toate partile, iar patimile salbatice îl vor asedia, acesta va ramâne neînvins si drept, pastrând acele principii cu care a fost crescut de mama sa. Acele sfaturi crestinesti simple, pe care mama trebuie sa le dea pruncului odata cu laptele matern, îl vor însoti pe tot parcursul vietii.

Si daca vreodata un astfel de copil, învins de vreo patima sau debusolat de vreun exemplu rau, o ia pe drumul gresit, de cele mai multe ori, el se caieste mai usor si se întoarce mai repede, fata de acela care nu a cunoscut o educatie crestineasca în anii copilariei. Copilul care a primit o educatie crestin ortodoxa, chiar daca o apuca pe un drum gresit, simte la un moment dat, ca înlauntrul sau se trezeste amintirea puternica anilor nevinovati si fericiti ai copilariei si se poate întoarce la adevar.

Isi aduce aminte de acele rugaciuni simple, pe care le-a învatat de la mama sa — chiar daca ea acum se odihneste poate în mormânt — se gândeste la sfaturile pe care aceasta i le dadea, pe când statea înca pe genunchii ei. Si cu toate ca traieste o viata pacatoasa, ca a uitat acele rugaciuni, se poate ca într-una din nopti, mergând sa se culce, sa îsi aduca aminte, fara sa vrea, cum mama sa îl învata sa îsi faca semnul sfintei cruci înainte de a se culca, cum îl însemna chiar ea cu sfânta cruce si cum se ruga pentru el.

Amintirea dulce a anilor nevinovati ai copilariei i-a trezit pe multi din letargia pacatului si i-a adus din nou aproape de Dumnezeu.

Intelegeti acum ce mare binecuvântare este pentru copii sa aiba mame evlavioase! Acestea, de la cea mai frageda vârsta îi vor învata despre credinta si despre evlavie. De la mama — nu de la doica, învatatoare sau profesoara — trebuie sa învete copilul sa îl cunoasca pe Dumnezeu. In fata icoanei din casa trebuie sa învete copilul sa îsi faca rugaciunea de dimineata si nu abia la scoala, pentru ca mama sa este aceea care trebuie sa îl învete cum sa se roage. Asa s-a obisnuit din totdeauna în familiile cu adevarat ortodoxe.

”Indata ce copilul începe sa înteleaga”, scrie Sfântul Ioan Gura de Aur, ”parintii îi învata Simbolul de Credinta, cum sa se roage si sa psalmodieze, precum si rânduiala slujbelor sfinte”. Acelasi ierarh da mamelor urmatorul sfat: ‘’sa îi învatati pe copiii vostri sa îsi faca semnul Sfintei Cruci. Iar câta vreme ei înca nu pot sa si-l faca singuri, sa îi însemnati voi cu mâna voastra”. Iar unei mame care era vaduva si pe care o chema Lito, îi scria; ”este foarte frumos pentru o mama crestina sa îl învete pe copilul ei cum sa pronunte dulcele nume al Lui Iisus, când înca glasul sau este foarte plapând iar limba sa abia poate sa pronunte”.

Din toate cele amintite, se explica, cred, de ce parintii, si în special mamele, care au cea mai mare parte de responsabilitate, pentru educatia copiilor lor în primii ani de viata, trebuie, ca de la cea mai frageda vârsta, sa cultive în sufletele lor sentimentul religios — sau mai bine spus, modul de viata ortodox — din care sa rodeasca mai târziu fructele credintei si ale evlaviei.

Vreti sa aflati cum este posibil sa se împlineasca aceasta? Cum sa le inspiram copiilor nostri trairea credintei crestin ortodoxe?

Aceasta se poate realiza, daca vom începe sa îi învatam pe acestia, înca de mici, adevarurile de baza ale sfintei noastre credinte.

Nu va speriati! Este foarte simplu si fiecare dintre mame poate sa o faca.

Cu cuvinte simple, izvorâte din inima, trebuie sa 1e vorbeasca pruncilor ei, cât se poate de des, despre bunul si milostivul Parinte ceresc, Care îi iubeste mult pe toti copiii si le trimite bunatatile Sale.

Mai târziu, din timp în timp, le poate povesti despre viata primilor oameni în paradis. Despre cum traiau ei acolo fericiti, atâta vreme cât au ascultat de Dumnezeu. Sa le spuna ca în ceruri va fi întotdeauna mai bine, pentru aceia -care asculta de Domnul si de parintii lor.

Sa le istoriseasca de asemenea cum au pacatuit Adam si Eva, cum au fost alungati din rai si au facut ca nefericirea lor sa fie mostenita apoi de toti ceilalti oameni. De aceea, a fost nevoie sa vina pe pamânt Mântuitorul, ca sa poata din nou oamenii sa mosteneasca împaratia cerurilor.

Sa le povesteasca despre nasterea Domnului, despre pastorii cei smeriti, despre cei trei magi care I s-au închinat si despre Irod cel rau, care a ucis pruncii din Ierusalim. Sa le descrie copilaria pruncului Iisus, închinarea Sa la templu la vârsta de doisprezece ani si viata Sa în Nazaret. Sa le povesteasca patimile si rastignirea Sa, explicându-le ca toate acestea Le-a suferit pentru ca oamenii devenisera foarte rai. Fiecare copil va întelege îndata ca el nu trebuie sa fie rau.

Sa continue apoi mama, sa vorbeasca despre Invierea si Inaltarea la cer a Domnului! Va vedea ca încet-încet, copilul va începe sa îi ceara sa povesteasca în fiecare zi tot mai multe.

Va putea asadar sa istoriscasca si despre Maica Domnului, despre aducerea ei la templu la vârsta de trei ani, despre viata ei acolo. Sa îi spuna înca despre iubirea ei fata de toti oamenii si despre împlinirea cererilor acelora care se roaga catre Dânsa.

Îi va vorbi si despre sfintii îngeri, mai ales despre îngerul sau pazitor, care se îngrijeste de dânsul!

Mama poate de asemenea, sa se foloseasca si de prilejul anumitor sarbatori, ca sa îi povatuiasca pe copiii ei pe calea adevarurilor de credinta. Le va arata sfintele icoane, care nu trebuie sa lipseasca din nici o casa ortodoxa, explicându-le cine este reprezentat în fiecare. Le va darui copiilor sa poarte la gât câte o cruciulita si le va explica Cine este rastignit pe aceasta. Îl va duce pe prunc în fiecare zi în fata iconostasului din casa, îsi va face sfânta cruce si îl va însemna apoi si pe acesta cu mânuta lui învatându-l cum sa se roage.

De asemenea, nu va uita sa îl ia pe copilul ei în fiecare Duminica la biserica si sa îl împartaseasca cu Sfintele Taine.

Urmând toate aceste sfaturi, mama cea buna îl va învata pe prunc, mai înainte ca acesta sa mearga la scoala, adevarurile de baza ale credintei, pe care orice copil are posibilitatea sa le înteleaga. Copiii în general, au o mai mare receptivitate catre cele sfinte decât cei mari. Este deajuns ca ei sa creasca îndrumati de o mama evlavioasa.

Cât de usor este, de exemplu, sa se faca legatura între pomul de craciun si istoria nasterii lui Hristos. Sau cât de usor este ca de Pasti, sa le explicam copiilor ca Mântuitorul a patimit si a fost rastignit pentru pacatele oamenilor. Copilul va întelege, ca pentru aceasta nu trebuie sa pacatuim. Ii vom spune, de asemenea, despre Inviere si despre faptul ca desi suntem muritori, daca vom fi buni, Mântuitorul ne va învia si pe noi, asa cum a facut cu dreptul Lazar.

Cât de usor este sa îi inspiram - copilului nostru dragostea si evlavia pentru sfintele slujbe ale Bisericii! Ajunge doar sa îl facem sa înteleaga ca în biserica se simte si mai mult prezenta lui Dumnezeu, care îi iubeste atât de mult pe copii si îi cheama lânga Dânsul. Prin urmare, în biserica trebuie sa stam linistiti, sa facem cu atentie semnul sfintei cruci si sa ne rugam cu evlavie.

Da, iubiti parinti! Daca inima voastra este inundata de credinta si de dragoste fata de Dumnezeu, veti gasi tot felul de mijloace, spre a le transmite aceste sentimente si copiilor vostri. Cât de mare nedreptate le facem acelor copii, pe care îi privam de bogatia credintei, de tezaurul Ortodoxiei.

Este foarte adevarat ceea ce s-a spus, si anume ca ‘’sufletul omului — si deci si al copilului –este din fire crestin”. De aceea si Dumnezeu asteapta ca pruncii sa aiba un comportament evlavios. Bine spune si Psalmistul: ”din gura pruncilor si a celor ce sug ai savârsit lauda” (Psalmi 8,3).

Pentru a prinde deci radacini, modul de viata crestin ortodox în sufletele copiilor, parintii sunt obligati sa îi învete de mici sa intre în legatura cu Dumnezeu, sa se roage. Oricât de mic este copilul, el poate încet-încet, sa învete sa se roage. Din momentul în care stie sa ceara parintilor sai ceva care îsi doreste, va putea sa învete sa ceara si de la Parintele ceresc cele cuvenite.

Invatati-l deci pe copilul vostru sa se roage. Daca va învata de mic sa se roage, cu timpul rugaciunea îi va deveni încet-încet obisnuinta si apoi chiar o necesitate! Sa faceti în fiecare zi dimineata si seara rugaciunile cuvenite, precum si înainte si dupa fiecare masa. Sa nu se apropie de masa, precum se apropie animalele cele necuvântatoare de iesle.

Trebuie sa învete ca oricine doreste sa se bucure de darurile lui Dumnezeu, trebuie mai întâi sa le ceara, iar dupa ce le-a primit sa multumeasca pentru acestea. Rugaciunile ”Tatal nostru”, ”Cuvine-se cu adevarat” si altele ca acestea, trebuie sa le stie fiecare copil.

Este un fenomen foarte trist în vremurile noastre, si anume ca rugaciunea comuna în familie, la masa, s-a pierdut aproape peste tot. Aceasta este cauza pentru care vedem atâtea familii nefericite si atâtea ratari, în ceea ce priveste educatia. Pentru ca oamenii, familiile, au încetat sa se mai roage. Cuvintele Domnului sunt vesnic actuale: ”cereti si vi se va da!” (Matei 7,7).

Poate ca multi vor raspunde: ”pai, copilul nu întelege rugaciunile”. Desigur ca la început - nu va întelege prea mult din cele cuprinse în rugaciuni, dar el intra astfel într-o atmosfera de evlavie, chiar daca este foarte mic. Acesta este de fapt lucrul de care are nevoie. Cu toate ca nu îsi poate închipui în sine prea clar, chipul lui Dumnezeu, el simte prezenta Lui.

Simte ca exista o Fiinta superioara, care ne iubeste si pe care noi trebuie sa o iubim. Când copilul spune cuvintele rugaciunii, se gândeste la Dumnezeu, îi daruieste Acestuia sentimentele sale. Si o astfel de rugaciune, care se înalta din inima nevinovata a unui copil, este cu mult mai placuta în fata lui Dumnezeu decât rugaciunea unui întelept, care întelege exact fiecare cuvânt, dar care se roaga de obicei numai cu ratiunea rece, fara caldura inimii. Cât de mult îi place lui rugaciunea copiilor, o spune repet, psalmistul când scrie: ”din gura pruncilor si a celor ce sug ai savârsit lauda” (Psalmi 8,3).

Ca sa fie împlinita însa o corecta educatie religioasa a copiilor, trebuie mai întâi de toate ca parintii însisi sa fie evlaviosi si cu frica de Dumnezeu. Trebuie ca ei însisi sa iubeasca rugaciunea.

Daca mama nu este credincioasa si evlavioasa, daca nu gaseste - pentru ca nu cere - bucurie si mângâiere în rugaciune, atunci ea nu poate împlini cum trebuie educarea copiilor ei. Numai atunci când mama are o viata duhovniceasca neîntrerupta, când copilul o vede ca se roaga ea însasi des si cu caldura, îsi va însusi si el aceleasi principii de viata.

Ati înteles acum, iubiti partnti, si în special voi mamelor, de ce trebuie sa îi învatati pe copiii vostri credinta si trairea ortodoxa înca de la vârsta prunciei? Si de ce trebuie sa îi învatati sa se roage, mai înainte chiar de a merge la scoala?

Catre voi ma adresez deci: Cea mai buna mostenire pe care o puteti lasa copiilor vostri este educatia crestin ortodoxa. Sa îi învatati, asa cum v-am expus pe scurt, adevarurile de baza ale credintei noastre. Sa îi învatati sa fie evlaviosi si sa se roage, din frageda pruncie, atât cu cuvântul vostru, cât mai ales prin exemplul vostru. Degeaba se vor chinui mai târziu preotii sau profesorii de religie sa îi învete toate acestea, daca nu veti pune voi bazele acestei educatii înca de acasa.

Povatuiti-i pe copiii vostri sa traiasca crestineste si cu frica de Dumnezeu. Numai asa puteti spera, ca mai târziu sa fiti mândri de ei si nu sa ajungeti sa plângeti pentru dânsii. Daca copiii vostri traiesc cu frica lui Dumnezeu, vor fi si ascultatori si recunoscatori fata de voi mai târziu. Daca îi veti învata sa Îl iubeasca pe Dumnezeu, atunci cu siguranta ca va vor iubi în mod sincer si pe voi.

Episcopul Irineu de Ekaterinburg şi Irbiţsk
“Mamă ai grijă! - Calauziri pentru cresterea si educarea ortodoxa a copiilor”
/eph.md/

vineri, 7 mai 2010

Copiii lasati prea mult in fata televizorului la varste mici vor intampina mai multe probleme la scoala

Copiii care se uita prea mult la televizor in primii ani ai vietii ar putea sa aiba probleme mai tarziu, la scoala. Astfel, parintii care si-au lasat prea mult micutii in fata micilor ecrane ar putea sa constate mai tarziu ca acestia au note mai mici la matematica sau chiar se ciondanesc mai des cu ceilalti copii, sustin cercetatorii canadieni si americani, citati de Reuters.

Mai putin surprinzator, copiii care s-au uitat mult la televizor la varsta de doi ani cantaresc mai mult la varsta de zece ani, mananca mai multa mancare nesanatoasa de la chioscuri si beau mai multe bauturi racoritoare, se arata in studiul publicat in Archives of Pediatric and Adolescent Medicine. “Rezultatele analizei sustin parerile anterioare, conform carora accesul la televizor, la varste mici, afecteaza atentia“, sunt de parere Linda Pagani, de la Universitatea Montreal si colegii ei de la Universitatea Bowling Green, Kentucky si Universitatea Michigan.

Ei sustin ca micutii care petrec mai mult timp in fata televizorului si mai putin timp jucandu-se cu alti copii ar putea sa piarda sansa de a-si dezvolta abilitatile sociale. Cercetatorii au inceput studiul cu un numar de 2.000 de copii. Parintii lor au declarat cat timp au petrecut acestia la televizor cand aveau intre doi ani si doi ani si jumatate si apoi intre patru ani si patru ani si jumatate. Apoi, specialistii au verificat situatia scolara si medicala a copiilor, cand acestia au ajuns la varsta de zece ani.

Ei au descoperit ca fiecare ora petrecuta saptamanal in fata televizorului la varsta de 29 de saptamani (doi ani si cinci luni) se traduce printr-o scadere a atentiei in clasa cu 7% si a abilitatilor la matematica cu 6%. Mai mult, la varsta de zece ani, acesti copii sunt cu 10% mai predispusi sa fie agresati de ceilalti colegi, fac cu 13% mai putine exercitii fizice, cantaresc cu 5% mai mult si mananca cu 10% mai mult junk food decat ceilalti copii.

“Bunul simt ne spune ca timpul petrecut la televizor inlocuieste timpul pe care copiii l-ar putea petrece facand alte activitati, care au rolul de a le imbogati si dezvolta abilitatile cognitive si comportamentale”, sustine dr. Pagani.

“Acesta este un alt studiu care intareste ideea ca societatea noastra trebuie sa accepte in sfarsit ca, mai mult decat a fi un parinte bun sau rau, timpul petrecut in fata televizorului reprezinta o problema separata, legata direct de sanatate“, sustine si dr. Aric Sigman, membru al Societatii Britanice de Psihologie.

Preluare Hotnews, Autor: R.M.

marți, 4 mai 2010

Botezul Ionelei (2.05.2010)


"Stai că-ţi arăt eu!"


Prieteni la cataramă


Oare  ce cadouri o să primesc eu astăzi?


Cu nănăşica mea înainte de a primi băiţa Botezului



Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat!



Împreună cu bunicuţa mea aşteptăm nanii la cumătrie



Împreună cu cei dragi la masa de bucurie

luni, 3 mai 2010

Femeia ca un simbol al lui Hristos

Cele zece drahme: Domnul in chipul unei femei


Puteti crede ca Mantuitorul Hristos s-a infatisat pe Sine in chipul unei femei, in doua din parabolele Sale? Una este cea a femeii ce a luat trei masuri de faina si a facut aluat. Dar mai intai sa vorbim despre cealalta, in care Domnul ne spune despre femeia care a avut zece drahme si a pierdut una. Acestea sunt cele mai tainice dintre toate parabolele Mantuitorului. Deoarece parabola drahmei pierdute este scurta, o vom cita in intregime.

Sau care femeie, avand zece drahme, daca pierde o drahma, nu aprinde lumina si nu matura casa si nu cauta cu grija pana ce o gaseste? Si gasind-o, cheama prietenele si vecinele sale, spunandu-le: Bucurati-va cu mine, caci am gasit drahma pe care o pierdusem (Luca 15:8-9)

La prima privire, aceasta parabola pare atat de simpla, sau chiar naiva, incat nu il impresioneaza pe cititorul Evangheliei. De fapt, in aceasta parabola simpla ni se dezvaluie taina universului.

Daca o luam in mod literal, starneste nedumerirea. Femeia a pierdut doar o drahma. Chiar si zece drahme nu reprezinta o suma mare; de fapt, o femeie care are doar zece drahme trebuie sa fie foarte saraca. Sa presupunem, inainte de toate, ca gasirea drahmei pierdute a insemnat un mare castig pentru ea. Si totusi se prezinta ca un paradox, caci cum se face ca, desi fiind atat de saraca, ea aprinde lampile, matura casa si isi cheama toate prietenele si vecinele pentru a-i impartasi bucuria? Si totul pentru o singura drahma! O asemenea pierdere de timp – aprinderea unei lumanari si punerea casei in ordine, inainte de toate! Mai apoi, daca isi invita vecinele, este silita, potrivit obiceiului oriental, sa le ofere ceva de mancat si de baut, o cheltuiala deloc mica pentru o femeie saraca. Sa nu faca astfel ar insemna ignorarea unui obicei neschimbator.

Alta observatie importanta este ca ea nu invita doar o singura femeie careia i-ar putea oferi dulciuri, fapt ce nu ar fi implicat cheltuieli mari. Ci a invitat multe prietene si vecine, si chiar de le-ar fi intretinut modest, cheltuiala ar fi depasit cu mult valoarea drahmei pe care a gasit-o. De ce ar trebui ea sa caute drahma cu atata sarguinta si sa se bucure la aflarea ei, doar pentru a o pierde in alt fel? Daca incercam sa intelegem aceasta parabola in mod literal, nu se potriveste in cadrul vietii cotidiene, ci lasa senzatia a ceva exagerat si de neinteles. Deci sa incercam sa aflam sensul ei mistic sau ascuns. Cine este femeia? Si de ce este o femeie si nu un barbat, cand un barbat este mai predispus la a pierde bani, in cadrul obisnuit al vietii? A cui casa este cea pe care o curata si umple de lumina? Cine sunt prietenele si vecinele ei? Daca umblam dupa intelesul duhovnicesc al parabolei, in locul celui literal, vom gasi raspunsurile la aceste intrebari. Domnul spune: Cauta si vei gasi.

Femeia il reprezinta pe Insusi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Cele zece drahme sunt ale Lui. El este Cel care a pierdut una dintre ele si s-a apucat sa o caute. Drahmele nu sunt monezi de aur sau argint. Potrivit teologilor ortodocsi, numarul zece inseamna deplinatatea. Cele noua drahme nepierdute sunt cele noua cete ingeresti. Numarul ingerilor este dincolo de intelegerea muritorilor, caci depaseste puterea noastra de calcul. Drahma pierduta reprezinta omenirea in intregul ei. Prin urmare Hristos Mantuitorul S-a coborat din cer pe pamant, la casa Sa, si a aprins o lumanare, lumina cunoasterii Lui. A curatat casa – adica a curatit lumea necuratiei diavolesti – si a gasit drahma pierduta, omenirea pierduta aflata in greseala. Apoi Si-a chemat prietenii si vecinii (dupa slavita Sa Inviere si Inaltare), si anume, nenumaratii heruvimi si serafimi, ingeri si arhangheli, si le-a descoperit marea Sa bucurie. Bucurati-va cu Mine. Am gasit drahma pe care o pierdusem! Aceasta inseamna: Am gasit oameni pentru a umple golul din Imparatia Cerurilor, provocat de caderea ingerilor cei mandri care au apostaziat de la Dumnezeu. La sfarsitul vremilor, numarul acestor suflete gasite si mantuite va trebui sa fie de bilioane, sau, in limbajul Scripturii, va fi la fel de nenumarat precum stelele de pe cer si precum nisipul de pe malul marii.

Domnul nostru S-a infatisat ca o femeie, deoarece femeile sunt mai grijulii decat barbatii la ingrijirea averii, la pastrarea casei in randuiala si la primirea oaspetilor. Daca aceasta scurta parabola, care consta in numai doua fraze, este explicata astfel, care inima nu se va cutremura? Caci cuprinde intreaga drama a lumii vazute si nevazute. Explica de ce Fiul lui Dumnezeu a venit pe pamant. Aduce o raza stralucitoare de lumina asupra istoriei omenirii si asupra dramei existentei fiecarui individ. Ne pune fata in fata cu o decizie rapida, deoarece viata noastra trece cu repeziciune – o hotarare daca dorim sa fim drahma pierduta gasita de Hristos sau nu. Hristos ne cauta. Ne vom ascunde de El, sau ne vom lasa gasiti de catre El inainte ca moartea sa ne ascunda de El, din lume si din viata?

Este o problema vitala si sta in vrerea noastra sa Il acceptam sau sa Il respingem. Dupa moarte va inceta sa fie o problema deschisa, si atunci nimeni nu va mai astepta un raspuns de la noi.

Trei masuri de faina

Si iarasi Iisus a zis: Cu ce voi asemana imparaţia lui Dumnezeu? Asemenea este aluatului pe care, luandu-l, femeia l-a ascuns in trei masuri de faina, pana ce s-a dospit totul. (Luca 13:20-21).

Aceasta e alta parabola tainica ale lui Hristos, pe care multi o gasesc greu de inteles. Tema actuala, luata din viata de zi cu zi, este simpla si clara. Din cele mai vechi timpuri sotiile s-au ocupat cu brutaria; ele iau faina, o pun in vase, fac dospitura, framanta aluatul si il coc. Aceasta a fost indeletnicirea zilnica a femeii casnice in Orient si in Apus, timp de mii de ani. Dar nu i-a trecut nimanui prin minte sa ia aceasta indeletnicire simpla ca pe o infatisare sau un simbol al Imparatiei lui Dumnezeu. Doar Domnul Iisus Hristos, pentru Care nimic nu era prea simplu sau neimportant, a luat acest indeletnicire gospodareasca obisnuita si a folosit-o pentru a explica ceva uluitor si extraordinar. Putea sa isi infatiseze Siesi pe propria mama la lucru.

Voi pune urmatoarele intrebari cititorului Evangheliei. De ce Hristos a luat drept pilda femeia, in locul barbatului, de vreme ce barbatii au fost brutari de-a lungul secolelor? Si de ce drojdia, de vreme ce azima (painea nedospita) era folosita in mod obisnuit? Si de ce femeia a luat trei masuri, si nu una sau doua sau patru? In sfarsit, ce legatura sau asemanare se gaseste intre stapanirea lui Dumnezeu si lucrul in bucatarie al unei gospodine?

Daca acestor intrebari nu le poate fi dat un raspuns, cum putem intelege parabola? Si inca a le raspune fara o cheie duhovniceasca ar duce doar la alte dificultati. Toate parabolele trateaza cu superficialul, dar intelesul lor adevarat zace in profunzime. Ele plac ochiului si par indeajuns de evidente, dar privesc duhul si duhovnicescul.

Aceasta parabola are o dubla interpretare duhovniceasca. Prima are de a face cu cele trei rase principale ale omenirii, a doua cu cele trei facultati sau puteri fundamentale ale sufletului omenesc. Pe scurt, ceea ce este remarcabil si neobisnuit in parabola aceasta este procesul istoric si personal al mantuirii omului.

Dupa Potopul cel Mare, au rasarit din fii lui Noe – Sem, Ham si Iafet – trei rase de oameni, semitii, hemitii si iafetitii. Acestea sunt cele trei masuri de faina in care Hristos pune drojdia Sa cereasca – Sfantul Duh Care insemneaza ca El a venit ca Mesia si Mantuitor al tuturor noroadelor si neamurilor omenirii, fara exceptie. Precum, cu drojdia, o femeie poate preschimba faina obisnuita in paine, si Hristos, prin Duhul Sfant, preschimba oamenii obisnuiti in copii ai lui Dumnezeu, in vietuitori nemuritori ai Imparatiei Ceresti. Din aceasta pricina, potrivit invataturii ortodoxe, sfintii sunt numiti ingeri pamantesti sau oameni ceresti, deoarece, fiind „dospiti” de Duhul Sfant, nu mai sunt faina obisnuita sau azimi nedospite ce zac pe pamant, ci sunt paine dospita care s-a inaltat. Potrivit Bibliei, azima era painea sclavilor, in timp ce painea era pentru cei liberi, copiii lui Dumnezeu. Deci, din acest motiv Biserica Ortodoxa foloseste paine dospita la Sfanta Impartasanie. Procesul dospirii a inceput in acea prima Duminica a Treimii sau Rusaliile, cand Duhul Sfant s-a pogorat din cer asupra apostolilor. Din acea zi, acest proces a continuat pana in ziua de astazi si va continua pana la sfarsitul vremii, cand totul va fi dospit. Aceasta este, deci, interpretarea istorica a parabolei tainice despre brutareasa. Cea de-a doua interpretare este psihologica si personala, si priveste cele trei facultati sau puteri fundamentale ale sufletului omenesc: intelectul, inima si vointa, sau, cu alte cuvinte, puterea de a gandi, puterea de a simti si puterea de a actiona. Acestea sunt cele trei masuri nevazute ale sufletului omului launtric. Aceste trei puteri fie raman pe de-a-ntregul nedospite, precum painea robilor, sau dospesc cu drojdia tinerii de minte a raului si a fatarniciei. Prin urmare, Hristos le-a spus ucenicilor sai sa se pazeasca de aluatul fariseilor care este fatarnicia, deoarece este plamada lumeasca si omeneasca, care vlaguieste toate puterile sufletului si il lasa infirm si bolnav. Dar Hristos Mantuitorul a adus pe pamant un aluat nou pentru a inalta puterile sufletului. Cei ce primesc aceasta noua plamada cereasca prin Botezul in numele Sfintei Treimi sunt numiti fii si fiice ai lui Dumnezeu, mostenitorii Imparatiei vesnice. Ei nu vor muri, caci chiar atunci cand vor parasi trupul, vor fi vii si vor trai vesnic. Aceast aluat ceresc ii umple cu lumina cugetarii, cu caldura iubirii dumnezeiesti si slava faptelor bune. Toate cele trei puteri ale sufletului sporesc impreuna in intelegere, si se inalta catre cer, catre desavarsire. Precum Domnul a zis: Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este.

Femeia a fost luata drept pilda de desavarsire si nu barbatul, si Hristos s-a comparat Insusi cu o brutareasa, deoarece femeia ca sotie si mama pregateste painea pentru familie intr-o maniera iubitoare, pe cand brutarul coace painea spre a o vinde pentru castig. Tot ceea ce Hristos a facut pentru omenire a fost facut din dragoste curata, si prin urmare El se compara cu o brutareasa. Aceasta e cea de-a doua interpretare, dar ambele interpretari ale parabolei sunt corecte. Intelesul istoric si psihologic al parabolei este precum un copac ramuros ce creste dintr-o ghinda, pentru ca este cu adevarat maret in amploarea sa istorica si profund in adancimea sa psihologica.

Sf. Nicolae Velimirovici
(Aparut in Orthodox Life, 1951, numerele 5 si 6) Traducerea din limba engleza: Radu Hagiu
/saraca.orthodoxphotos.com/

duminică, 4 aprilie 2010

marți, 16 februarie 2010

Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul - Manastirea Radu-Voda

1/9


2/9


3/9


4/9


5/9


6/9


7/9


8/9



9/9

Recenzie la cartea: Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată

În convorbirile pe care le purta în temniţă Ioan Ianolide cu Valeriu Gafencu, acesta la un moment dat îl întreabă: “Valeriu, care ar fi modalităţile de ieşire din criză?” La care Valeriu Gafencu îi răspunde: “Întoarcerea la Hristos. Este necesară o elită creştină care să nu părăsească poporul, ci să lupte cu îndrăzneală contra tuturor formelor de împilare şi înrobire a lui. Poporul nu poate fi apărat numai prin rugăciuni şi pomeni, adică prin formalism sec, ci prin luptă, îndrăzneală şi putere. Lumea asta e în stăpânirea lui Hristos şi creştinii nu au voie să o părăsească. Nu există nici o acuzaţie mai gravă decât să se spună, că Biserica a părăsit poporul, căci atunci L-a părăsit pe Hristos, oricare dogme ar fi stabilit şi respectat ea.”

Credem, că necesitatea publicării unei asemenea culegeri de texte, ca Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată, ce adună împreună mai mulţi oameni ai lui Dumnezeu de pe acest multpătimitor pământ al Basarabiei, spre a servi drept pilde de modele vii, pentru crearea unei noi elite creştine, s-ar putea înscrie în obiectivul expus tinerelor generaţii de atunci (dar mai ales celor de azi, din care şi Mihail Bortă, autorul acestui îndrăzneţ proiect face parte), de către un atât de scump vlăstar al Basarabiei noastre, mucenicul şi mărturisitorul lui Hristos, în cumplitele temniţe comuniste din România: Valeriu Gafencu.

Căci de la sfâşierea trupului sfintei noastre Moldove, Ţara de Jos, aşa cum se numea în vechime acest petec de pământ sfânt, dintre Prut şi Nistru, guvernat în vremile Domniei creştine după cum ne arată Mihail Eminescu, în poemul Dragoş Vodă cel Bătrân, de:

Vornicul Ţării de jos

Sta în scaun luminos,

Un bătrân şi blând moşneag

Cu albastrul lui toiag,

Ce-i cu aur împletit

Cu pietre acoperit;

a fost metodic “curăţat” şi decapitat de anume aceste elite creştine, despre necesitatea cărora ne vorbeşte Valeriu Gafencu. Încă de la cucerirea Basarabiei de către imperiul rus şi până în zilele noastre, pe acest teritoriu s-a executat o politică diabolică foarte coerentă, de altfel şi eficientă, de înlăturare sau chiar exterminare fizică a elitelor creştine a acestui popor. Politica aceasta se execută şi în zilele noastre subt o formă sau alta, şi acest lucru îl vede şi îl ştie toată lumea de bună credinţă, şi nu numai.

Din aceste considerente, credem, că volulmul Oamneii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată vol I, această stângace încă încercare (ca orice început), ce spre bucuria noastră, nu este singura, – este binevenită. Este binevenită, zic, şi îndată mă gândesc la degradarea duhovnicească şi morală, la care a ajuns ierarhia Sfintei noastre Biserici Creştine de la noi şi din toată lumea. Pentru că acest proiect, care va cuprinde mai multe volume, îşi propune să scoată din negura uitării, anume vieţile unor slujitori ai Bisericii, ce au făcut parte din ierarhia Ei, adică chiar elita poporului, oameni proveniţi din sânul neamului nostru oropsit şi exploatat de tot felul de elemente străine de credinţa creştină şi chiar de neamul moldovenilor (ca să nu zic – de tot felul de lifte spurcate).

Dar ce înseamnă oare a fi elită creştină?

Cităm din încercarea de a defini cu ajutorul unor principii de vieţuire creştină, temeiurile şi năzuinţele unei comunităţi spirituale, de acelaşi Valeriu Gafencu împreună cu Ioan Ianolide, în temniţa de la Târgu Ocna, scrise după eliberare de părintele Constantin Voicescu:

“A fi elită creştină însemnează ca din dragoste pentru Dumnezeu să ucizi tot răul din tine şi să urăşti tot răul din afară de tine, iar din dragoste pentru oameni să porţi Crucea lui Hristos zi de zi şi să-ţi pui viaţa pentru mântuirea lumii.

A fi elită creştină însemnează a cârmui corabia lumii spre Hristos, urmându-i Lui. Lumea văzând exemplul acestei vieţi, să consimtă a-I urma lui Hristos.

Prin elita harică lumea se împacă cu Dumnezeu şi îşi găseşte pacea şi rezolvarea fericită a tuturor problemelor care o frământă.

Elita harică se impune prin exemplul bun în trăire şi prin consimţirea poporului. Exemplul rău în trăire o scoate şi din starea harică şi din consimţirea poporului.”

Am citat din acest text, deoarece ni se pare foarte potrivit cu scopul publicării acestui proiect şi că oamenii despre care se povesteşte în aceste volume, prin pilda vieţii lor celei bune şi sfinte, corespund cerinţelor de a fi numiţi elită creştină, expuse mai sus. De aceea, vă recomandăm cu dragoste aceste exemple vii de înaltă trăire creştină, spre a fi urmate de cât mai mulţi tineri din genereţiile de azi, dar mai ales şi de cele viitoare, pentru că de educaţia tinerilor de azi, depinde soarta noastră de mâine. Sau, cum se zice în popor: ce vom semăna azi, aceea vom culege mâine. Aşa să ne ajute multmilostivul Dumnezeu la scopul nostru cel bun. Căci, ce concluzie ni se impune citind aceste frumoase pagini? Că se poate trăi creştineşte, pentru cine vrea, chiar şi în condiţiile de viaţă cele mai vitrege, după cuvântul Domnului Hristos care ne îndeamnă cu blândeţe: “Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea…”

A scris cu smerenie, în ziua pomenirii Sfinţilor Trei Ierarhi,

Dimitrie Lăpuşneanu.

joi, 14 ianuarie 2010

Denis Latisev & Corina Cuniuc - Forever (Eurovision 2010 Moldova)


Denis Latisev şi Corina Cuniuc - Oamenii care merită să reprezinte Republica Moldova la Eurovision 2010.