luni, 24 ianuarie 2011

DRAGOSTEA CARE NE SMINTESTE

Odata a trebuit sa ma duc la gara sa întîmpin un pachet de carti de la Bucuresti. Pentru ca încurcasem autobuzele, am ajuns cu o ora mai devreme. Am hotarît sa nu ma mai plimb aiurea încolo si încoace si m-am asezat pe o banca. Era foarte frig si eu m-am folosit de prilej pentru a ma ascunde sub gluga de privirile trecatorilor care, atunci cînd vad un popa, fluiera, rîd sau vor sa-i dea un leu. Asta nu pentru ca as fi un timid, dar uneori si aceste lucruri pot deveni obositoare.
De banca s-a apropiat un barbat care, înainte de a vorbi, m-a trezit cu norul de miros de vin pe care îl raspîndea. “Parinte, pot sa stau si eu?” (vorbea în rusa). “Stai”, i-am zis. S-a asezat cu greu (se sprijinea într-un bat), pe urma a adaugat: “Pot sa te întreb ceva?”
M-am pregatit sa aud refrenul clasic despre cum i-a ars casa si a ramas cu cinci copii fara mama, ca vine din spital si are nevoie de cîtiva lei ca sa ajunga acasa. M-am si gîndit ca am numai doi lei ca sa ajung acasa si ca daca-i dau unul trebuie pe urma sa împrumut de la cineva. Cu alte cuvinte, ma aflam într-o situatie penibila.
“Parinte, ce sa fac ca sa ma mîntuiesc?”, au fost primele lui cuvinte. Aceasta întrebare a fost pentru mine ca o palma trasa nu de om, ci de Dumnezeu. Eu stiam ca asa încep discutiile numai în Pateric, iar în gara la Chisinau discutiile sînt de alta natura.
Zic: “Iarta pe toti, din tot sufletul”. “Eu îi iert”, zice. “Si nu vorbi despre nimeni de rau”. S-a gîndit putin, pe urma a zis: “Eu nu vorbesc pe nimeni de rau”. “Daca faci acestea, poti sa te mîntuiesti” - i-am zis, desi pe moment m-am gîndit ca nu-si da seama ce vorbeste. Apoi am adaugat: “Si sa crezi în Dumnezeu”. “Cred”, a zis.

”Despre prietenie” – Pr. Serafim de la Mănăstirea Oașa

Am găsit ceva extraordinar despre prietenie. Şi cum sunteţi la vârsta tinereţii, poate ar fi frumos să vedem ce zic Sfinţii Părinţi, bătrânii, despre prietenie, ce înseamnă o prietenie, cum se menţine o prietenie, şi m-am gândit să vă pun la inimă câteva cuvinte care m-au impresionat. Vedeţi, lucruri spuse în secolul al IV-lea, şi totuşi cât sunt de actuale şi veşnice în acelaşi timp. Există tot felul de prietenii, de legături între oameni: tovărăşii, prietenii de diferite interese, de afinităţi, de interese sportive sau de serviciu, iar oamenii se plac unii pe alţii, ies împreună, se distrează împreună, se bucură împreună, se întristează, îşi spun păsurile unii altora, dar, din păcate, puţine dintre aceste prietenii rămân prietenii de durată. Vedeţi, în lume apar tot felul de ispite, de încercări, cine nu-i cu Dumnezeu, cine-i numai pe criteriul veacului acestuia, de obicei e înşelat şi trădează prietenia, ori descoperă anumite taine ale prietenului lui şi atunci prietenul se îndepărtează de el cu tristeţe, ori se supără peste măsură de la tot felul de cuvinte, din nimicuri. Părinţii spun că există totuşi o prietenie, un fel de dragoste între oameni, care durează şi în veacul acesta trecător, dar mai ales în veşnicie. Părintele Teofil, tot îl pomeneşte părintele Iustin şi nouă ne e drag că e bătrânul nostru, şi ne-a încălzit sub aripile lui, la fel cum îşi încălzeşte cloşca puii, vorbea despre această prietenie în veşnicie. El spunea “nu-mi fac prieteni numai pentru veacul asta, mi-i fac pentru veşnicie”. Un lucru extraordinar! Vedeţi, credinţa noastră învinge moartea.
Era Părintele Iosif, un bătrân la care au mers cei doi părinţi, Ioan Casian si Gherman, care erau prieteni buni, au mers din Dobrogea până în pustia Egiptului şi au luat la rând cei mai înduhovniciţi părinţi care erau în zonă şi au convorbiri cu 24 de Părinţi.
free counters