vineri, 28 decembrie 2012

Sfantul Siluan Athonitul: "Când îl iubim pe fratele nostru, dragostea lui Dumnezeu este cu noi"

Nimic nu este mai bun în lumea aceasta decât dragostea de Dumnezeu și față de aproapele. Întru aceste două iubiri sufletul își află pacea și bucuria. 

Dragostea față de Dumnezeu, împreună cu blândețea Sfântului Duh îl pot face pe om să uite întru totul cele ale pământului. Când Duhul sălășluiește în întregime în Dumnezeu, omul uită de lume. Cel ce a cunoscut dragostea lui Dumnezeu iubește întreaga lume. 

Nu-l judeca pe aproapele, căci se întâmplă adeseori să spui lucruri rele despre un om, fără să-l cunoști bine; dar se poate întâmpla ca acesta să fie, prin duhul său, asemenea unui înger. 

sâmbătă, 22 decembrie 2012

Masteranzii de la Facultatea de la Litere implicaţi în ore publice de religie pentru elevii claselor primare


"Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie".

Acesta a fost motto-ul lecţiilor publice desfăşurate în această săptămână de către masteranzii de la Facultatea de la Litere, USM, specializarea Studii filologice și spiritualitate creştină.

joi, 20 decembrie 2012

Galbena gutuie ( colinda galbenei gutui )



Refren:
Galbena gutuie dulce,amaruie

Lampa la fereastra toata viata noastra

Galbena gutuie dulce,amaruie
Lampa la fereastra toata viatza noastra

luni, 17 decembrie 2012

Violenţa în vizorul Bisericii



Astăzi mult se discută la tema violenţei, iar Biserica vine să dea o mână de ajutor celor care suferă în urma acestui fenomen nemilos. Prin intermediul paginii electronice www.nuviolentei.com, elaborată de către Centrul Social al Bisericii Ortodoxe „Agapis”, se vrea implicarea mai activă a Bisericii în identificarea şi asistarea cazurilor de violenţă în familie.
În acest sens, pagina oferă informaţie despre legislaţia în domeniu, ştiri şi evenimente legate de acest subiect, sfaturi şi remedii duhovniceşti în vederea depăşirii violenţei.
Biserica vrea să confirme realitatea că este contra violenţei, că duhul evanghelic este al dragostei, al compătimirii şi al grijii faţă de aproapele.

Lara Fabian, Piesă de dragoste, "Je t'aime" (versuri în română)


sâmbătă, 8 decembrie 2012

Inima iubitoare îmblânzeşte şi fiarele


Dintotdeauna, sfinţii au iubit toată făptura creată de Dumnezeu, de la om la animale şi întreg mediul înconjurător. Unii dintre sfinţi au îngrijit uneori animalele bolnave, iar acelea le-au fost recunoscătoare ca nişte fiinţe omeneşti. Alţi sfinţi au apărat lanurile şi livezile oamenilor de invazia insectelor, iar unii dintre plăcuţii lui Dumnezeu au ajuns la aşa curăţenie a sufletului, încât fiarele sălbatice le slujeau ca nişte ucenici cuvântători.

Au fost destule cazuri, după cum aflăm din sinaxare şi martiricoane, în care păgânii prigonitori i-au oferit pe creştini hrană fiarelor sângeroase, dar ei nu au fost atinşi, ci păziţi întregi. De asemenea, ne este cunoscut din Vechiul Testament episodul în care Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa cu lei, dar Domnul l-a păzit întreg pentru credinţa lui.

vineri, 7 decembrie 2012

Sfânta Muceniță Ecaterina - logodnica mirelui Hristos

Sfânta Ecaterina este sărbătorită pe data de 25 noiembrie - 7 decembrie. Ea a trăit în veacul al III – lea după Hristos. S-a născut în Alexandria. Tatăl ei Constas, reprezentant al împăratului, şi mama ei erau idolatri. Aşa că şi ea era idololatră. Dar fetiţa avea o mare înclinaţie spre studii. A studiat toate ştiinţele şi a citit operele scriitorilor greci şi latini, iar la vârsta de 18 ani era cea mai învăţată fată din Alexandria.
Dar şi la înfăţişare era o femeie minunată, pe de-a întregul plăcută. Cu astfel de daruri trupeşti şi intelectuale era o mireasă peţită de mulţi. Tineri importanţi o cereau în căsătorie, dar ea spunea că nu vrea să se mărite în ciuda tuturor presiunilor alor ei.

Niciodată nu a împiedicat un om să se căsătorească. Dar întotdeauna a susţinut femei şi bărbaţi care au vrut să se dedice lui Dumnezeu şi să fie persoane misionare şi să se facă monahi. Dumnezeu a dat libertate. Violenţa este interzisă, în special în aceste chestiuni.

Ea nu ura nunta, dar ca un spirit superior ce era, voia să fie neîmprăştiată. Şi nu există doar nunta aceasta obişnuită. Unii se căsătoresc cu patria, alţii cu ştiinţa, alţii cu religia.

joi, 6 decembrie 2012

Din ianuarie 2013 ziarul mitropolitan " Altarul Credinței" se reorganizează în revistă




Grăbiţi-vă să vă abonaţi la „Altarul Credinţei”. Din ianuarie 2013 reorganizăm ziarul mitropolitan în revistă de informaţie bisericească, teologie şi spiritualitate. Va fi unica revistă creştin-ortodoxă din republică, care va oferi hrană duhovnicească şi modele de trăire în duhul Adevărului în această lume tulbură şi zbuciumată.
„Altarul Credinţei” va deveni revista întregii familii, din care vor putea sorbi părinţii, micuţii, tinerii, dar şi vârstnicii. Să fim împreună pe calea cunoaşterii dumnezeieşti şi a trăirii ortodoxe.
Abonarea la orice oficiu poştal. Indice de abonare – 21556.

luni, 3 decembrie 2012

PREDICĂ LA INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ (21 Noiembrie)

PREDICĂ A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA 

INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ - 21 noiembrie –
           
COPIII LA BISERICĂ! COPIII LA DUMNEZEU!  

      Sărbătoare mare astăzi, iubiţii mei, sărbătoare mariană; adică o sărbătoare în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care potrivit credinţei noastre cuvine-se să fie cinstită. Şi este cinstită Preasfânta noastră. Pentru că nu este doar o femeie, doar o sfântă; este mai presus de profeţi, de patriarhi, de apostoli, de cinstitul Înaintemergător, de îngeri şi de arhangheli, mai presus de orice creatură raţională. După Hristos, după Sfânta Treime, vine Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cea mai minunată şi mai frumoasă creatură şi lauda neamului omenesc. „Presfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, roagă-te pentru noi păcătoşii! (Pavecerniţa Mare). Trebuie să avem o mare evlavie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

vineri, 30 noiembrie 2012

Adu zâmbetul pe faţa unui copilaş!



În perioada 28 noiembrie – 28 decembrie  2012, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi

colectează jucării, rechizite şcolare, dulciuri şi altele pentru copii invalizi şi din familii socialmente vulnerabile din republică.

Astfel, fiecare poate jertfi din puținul său pentru cei mai triști ca noi.

Bunurile pot fi aduse zilnic între 8.00-17.00 la

Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM
(str. M. Kogălniceanu, 67, în spatele blocului II de studii).

Domnul să Vă răsplătească pentru dragostea împărtăşită!

În pelerinaj la mănăstirea Hâncu cu Ionela, Sabina și Avram



Vizitarea locurilor sfinte aprinde focul dragostei dumnezeiești, 
căci frumusețile pe care le vede credinciosul acolo îl apropie de Dumnezeu.

În ultima zi de toamnă, zi în care soarele strălucea nemaipomenit de frumos pe cer am avut marea fericire de a vizita locurile sfinte ale mănăstirii Hâncu, una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Basarabia. Și ce poate fi mai sfânt , frumos și important decât a te afla pe teritoriul unui lăcaș sfânt, mai ales, așa cum au fost atmosfera și strălucirea acestei zile?

luni, 19 noiembrie 2012

Moldova Ortodoxă – portalul care va relata despre viaţa dreptcredincioşilor din republică


Cu ajutorul Bunului Dumnezeu a fost lansat unicul portal creştin-ortodox din Republica Moldova – www.ortodox.md, care a cooptat peste douăzeci de slujitori, teologi, jurnalişti şi intelectuali ce abordează teme religioase.
În vremea când majoritatea credincioşilor apelează la noile tehnologii informaţionale, care garantează accesul operativ unui public larg, credem că glasul Ortodoxiei necesită a fi auzit şi luat în seamă.
Portalul va include ştiri din viaţa bisericească, articole, interviuri, opinii şi comentarii, spicuiri cu tematică religioasă din mass-media. Totodată, vor fi arhivate imagini, secvenţe video şi vor fi prezentate sfintele lăcaşe şi aşezăminte din republică.
Echipa Moldova Ortodoxă invită toţi dornicii de a susţine acest portal cu materiale şi sugestii în vederea îmbogăţirii şi perfecţionării acestuia.
Citiţi mai multe articole interesante pe siteul Moldova Ortodoxă: http://ortodox.md/

Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor


Copilărie lipsită de griji... De câte ori nu am visat să îi oferim aceasta copilului nostru? Numai că nu pentru toţi lipsa grijilor înseamnă acelaşi lucru. Unii - poate majoritatea? - se gândesc la griji materiale şi spun: "Vreau să nu îi lipsească nimic copilului meu, să aibă tot ce îşi doreşte!" În viaţă, însă, trebuie să acceptăm uneori şi faptul că nu putem avea chiar totul, şi apoi nu neapărat tot ceea ce ne dorim este automat şi bun, mai ales atunci când nu suntem încă suficient de maturi.

Autorii Gary Chapman şi Ross Campbell, în cartea lor "Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor" [1], ne propun o altă perspectivă: părinţii pot oferi celor mici o copilărie lipsită de griji asigurându-se ca aceştia să se simtă iubiţi.

marți, 30 octombrie 2012

Seri duhovnicești la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta Universității de Stat din Moldova


În fiecare miercuri la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) au loc următoarele întruniri:
ora 18.00 – slujba Acatistului Sfântului Duh, pentru luminarea minţii şi reuşită la învăţătură;
ora 19.00 – Seri duhovnicești: discuţii cu tinerii la diverse teme actuale.
În ziua de miercuri, 31 octombrie, ora 19.00, la întâlnirea cu tinerii este așteptat profesorul universitar Gheorghe Avornic, decanul Facultății de Drept a USM, membru al Comisiei sinodale pentru probleme morale și sociale.
În cadrul serii duhovnicești va fi discutată tema:
“Tânărul creștin: între legile civile și divine”.
Discuţia va fi axată pe subiecte ce vizează: bazele statului și dreptului în Republica Moldova, morala creștină raportată la legislația în vigoare, legea omeniei, precum și pericolul unor legi contrare duhului și trăirii creștine.
Sunt invitaţi toţi doritorii!

duminică, 21 octombrie 2012

Matușca* și broboada


În octombrie, soțul meu a fost hirotonit preot. Am devenit soția unui preot – matușcă, preoteasă. Acele zile nu au fost deloc plăcute pentru mine. Da, erau pline de emoții pozitive, dar nu fericite. Îmi amintesc când am venit pentru prima dată să sărut Sfânta Cruce din mâna părintelui meu, plângeam. Am simțit că mi-am pierdut soțul. Două luni mai târziu, sentimentul acesta neplăcut a trecut. Totul s-a așezat la locurile lor. Am redevenit doar o soție, și el doar soțul meu plin de dragoste. Sunt încă aceeași persoană: studiez, vorbesc, visez, iubesc, mă supăr... Nu mă simțeam o matușcă specială. Nu am primit o Binecuvântare deosebită, nu m-am scufundat mai serios în rugăciune, nu am devenit blândă și smerită. Dumnezeu nu mi-a turnat kilograme de răbdare și credință. Cu multă insistență prietenele mă intrebau: "Este greu să fii matușcă"?, "Aceasta este o chemare..." - și, în același spirit. La început mă pierdeam, întrebându-mă de fiecare dată: "Ce sa întâmplat cu mine?", Dar nu am putut găsi un răspuns. Răspunsul nu venea nicidecum. Poate că eu sunt o matușcă și o creștină incorectă dacă nu mă simt mai privilegiată, pentru că soțul meu este un preot, iar el și eu "un singur trup." Dar eu chiar nu simt această poziție! Trăiesc o viață obișnuită, iar la întrebarea "Cum e să fii matușcă", chiar nu am răspuns! Nu știu!

marți, 16 octombrie 2012

Dragostea nu poate fi instituţionalizată

De vorbă cu Leonard Vancu, coordonatorul proiectului „Pro-Vita” din cadrul Fundaţiei „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, Constanţa.
Ce deosebeşte o societate tradiţională, creştină de lumea zilelor noastre? Înainte, oamenii trăiau şi se simţeau ca într-o mare familie. Fiecăruia îi păsa de toţi ceilalţi, iar necazurile sau bolile fiecăruia erau împărtăşite de întreaga comunitate. Chiar şi căderile unora, păcatele mai grele, se răsfrângeau cumva în conştiinţa întregii colectivităţi în aşa fel încât nu puteai spune: fac ce vreau, pe voi nu vă priveşte.
Astăzi, dimpotrivă. Până şi milostenia este instituţionalizată. Fiecare face ce vede la televizor şi nimeni nu-i zice nimic, nu se amestecă, căci, chipurile, e treaba lui. Încât, plecând de la această stare de spirit s-a ajuns ca să fie bătuţi până la a fi omorâţi oameni pe stradă, şi nimeni nu intervine.

luni, 24 septembrie 2012

Pentru al cincilea an la rând s-a desfășurat Pelerinajul Tinerilor

 Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir, pentru al cincilea an la rând s-a desfășurat Pelerinajul Tinerilor având ca punct de pornire biserica “Întâmpinarea Domnului” din incinta Univeristății de Stat din Moldova și destinație finală mănăstirea “Sf. Iacov Persul” din satul Sireți.
La eveniment au participat peste 700 de persoane, ceea ce face ca ediția din acest an a pelerinajului să fie cea mai amplă de până acum. Pe parcursul traseului, creștinilor care au pornit din Chișinău li s-au alăturat credincioși din satele din apropiere, precum Trușeni, Dumbrava, Vatra, Cojușna și Ghidighici.

luni, 3 septembrie 2012

„Ca să iubeşti, trebuie să crezi, să rabzi, să te înfrânezi, să te smereşti”

„Cine iubeşte pătrunde în celălalt şi îl cunoaşte.”
„În iubire se întâlnesc toate virtuţile făptuitoare şi contemplative. Căci cine iubeşte pătrunde în celălalt şi îl cunoaşte. Dar nu iubeşte cu adevărat cel ce mai are o ştirbire în starea morală a sufletului său. Ca să iubeşti, trebuie să crezi, să rabzi, să te înfrânezi, să te smereşti, să combaţi prin toate egoismul tău, să nădăjduieşti în câştigarea iubirii celuilalt.”
(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 580 la Calist PatriarhulCapete despre rugăciune, în Filocalia VIII, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 265)

duminică, 24 iunie 2012

Marilena Radu – “Sfântă Marie”



Marilena Radu – “Sfântă Marie”

vineri, 1 iunie 2012

duminică, 20 mai 2012

Sfântul apostol şi evanghelist Ioan - apostolul dragostei creştine


Frati crestini, astazi am sarbatorit pe Sfantul Ioan Evanghelistul, apostolul dragostei crestine. O sa va spun ceva despre viata lui si despre Evanghelia a patra, scrisa de el.
[...] Sfantul Ioan, cum stiti, este apostolul iubit al Mantuitorului Hristos. Cel mai tanar dintre apostoli, cel mai curat, feciorelnicul Ioan, cel mai atasat de Mantuitorul Hristos de la inceput. Impreuna cu fratele sau Iacov, fiii lui Zebedeu, sunt printre primii patru apostoli: Simon-Petru si Andrei, Iacov si Ioan, sunt cei patru apostoli de la inceputul activitatii Mantuitorului Hristos. Mai erau si altii chemati mai tarziu. Sfantul Ioan Il urmeaza pe Iisus toata viata Lui evanghelica.
Este ales el si fratele sau Iacov si Petru — un grup de tainici ai Mantuitorului Hristos care Il urmeaza pe Iisus in momente foarte intime si inalte.
Asa de pilda, pe Tabor, cand Iisus Se schimba la Fata, apostolii ceilalti raman la jumatatea muntelui Taborului, in vale, iar Petru, Iacov si Ioan sunt luati de Iisus sus pe munte. Iisus Se schimba la fata, hainele Lui devenind albe, mai albe decat lumina, fata Lui stralucea ca soarele si apostolii erau uimiti in preajma Lui, incat se simteau foarte bine.

sâmbătă, 5 mai 2012

Săptămâna Tineretului Ortodox, 7-11 mai

Dragi tineri, Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în perioada 7-11 mai se va desfăşura  cea de a III-a ediţie a Săptămânii Tineretului Ortodox. Scopul acesteia este de a  împrospăta viaţa duhovnicească în rândul tinerilor. Astfel, câteva zile se vor desfăşura activităţi la care sunteţi îndemnaţi să participaţi.
Program:
Luni, 7 mai – vizitarea unor instituţii de învăţământ din Ialoveni, Anenii Noi şi Chişinău.
ora 18.00 -Conferinţa teologică „Repere pentru viaţa unui tânăr creştin” (prezintă Preot Vasile Ciobanu şi Dr. Nicolae Fuştei) – Casa de cultură a Universităţii de Stat din Moldova, str. Tighina, 2.
Marţi, 8 mai – Vizitarea unor instituţii de învăţământ din Criuleni, Dubăsari şi Chişinău. ora 17.00 – Acatistul Sfântului Serafim de Sarov, apoi concert duhovnicesc prezentat de corul Seminarului Teologic din Chişinău şi împărţirea darurilor pentru bătrânii singuratici – Azilul republican de bătrâni, (str. Valea Radiului, 16, cartierul Telecentru)

miercuri, 15 februarie 2012

Sfaturi pentru soţi, Starețul Efrem Vatopedinul: RUGĂCIUNEA ÎN COMUN UNEŞTE FAMILIA

ARHIMANDRIT EFREM: Soţii ortodocşi trebuie să fie conştienţi de faptul că amândoi se împărtăşesc de păcat şi de greşeli. Trebuie însă ca la baza familiei să fie o comuniune în Hristos prin taina Bisericii – este foarte important! „Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”. Nu cred că este posibilă vreo căsătorie fără acordul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu doreşte unirea a doi tineri, căsătoria nu are loc: ori moare vreunul dintre logodnici, ori se despart, ori rămân necăsătoriţi şi astfel nu se mai ajunge la taina căsătoriei. Dacă se ajunge însă la căsătorie înseamnă că aceasta este acceptată de Dumnezeu – fie că unirea este bine-plăcută Lui, fie că este doar acceptată. De aceea, conştienţi de aceasta, soţii trebuie să se tolereze, să fie îngăduitori unul cu celălalt. Iar seara trebuie să discute despre întâmplările din timpul zilei, dând fiecare explicaţii pentru a nu exista neînţelegeri.

Soţul trebuie neapărat să dovedească în mod practic soţiei că o iubeşte. Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul ei se aprinde invidia.

marți, 24 ianuarie 2012

Sfântul Ioan Maximovici - Despre căderea omului ca înstrăinare de iubire

Porunca era dată pentru că doar prin împlinirea ei omul îşi putea exprima liber stăruinţa spre Dumnezeu şi iubirea pentru El. Şi binecuvântarea consta simplu în comunicarea cu Dumnezeu prin iubirea Lui.

Lumea a fost creată bună şi chemată la bucuria vieţii în unire cu Izvorul şi Creatorul vieţi, Domnul Dumnezeu.

Primii care au păcătuit şi s-au înstrăinat de la această unire au fost îngerii. Împărăţia îngerilor s-a despărţit: unii au rămas cu Dumnezeu, alţii, în mândria lor, au dorit să trăiscă viaţa lor proprie, independent de Dumnezeu. Lumea angelică s-a despărţit şi păcatul s-a născut acolo, dar lumea pământească a rămas bună.

Şi atunci diavolul, care înseamnă “cel aruncat jos din cer” a început să dorească să unească lumea pământească cu el. Cea mai înaltă creaţie de pe pământ, omul, a primit o poruncă de la Dumnezeu să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului. De ce a fost dată această poruncă?

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

free counters