vineri, 30 noiembrie 2012

În pelerinaj la mănăstirea Hâncu cu Ionela, Sabina și Avram



Vizitarea locurilor sfinte aprinde focul dragostei dumnezeiești, 
căci frumusețile pe care le vede credinciosul acolo îl apropie de Dumnezeu.

În ultima zi de toamnă, zi în care soarele strălucea nemaipomenit de frumos pe cer am avut marea fericire de a vizita locurile sfinte ale mănăstirii Hâncu, una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Basarabia. Și ce poate fi mai sfânt , frumos și important decât a te afla pe teritoriul unui lăcaș sfânt, mai ales, așa cum au fost atmosfera și strălucirea acestei zile?

Bucuria și împlinirea sufletească pe care am primit-o în astă zi este una de nedescris. Liniștea, aerul curat, cântatul păsărilor ne-au făcut, să ne simtim mai buni, mai împăcați, mai liniștiți. Aceste clipe de neuitat ne-au dat speranța de a reveni în aceste locuri încîntatoare. Mulțumim, bunului Dumnezeu pentru această reușită!


"Lăsați copii să vină la Mine!"
Emoții de copil
Ionela impresionată de imaginea catedralei ce se reflectă pe suprafața lacului
 Pelerinajul - un act important în viața oricărui credincios.
Cu  Sabina la biserica Sfintei Cuvioase Parascheva 
Catedrala Sf. Apostoli Petru și Pavel
Scurt istoric despre acest sfânt așezământ:
Mănăstirea Hîncu este o mănăstire de călugărițe (78 de viețuitoare) din raionul Nisporeni,  Republica Moldova. Se află la aprox. 50 km de Chișinau.  A fost fondată în anul 1678  de către marele stolnic Mihail Hancu  și poartă numele ocrotitoarei Moldovei – Sfânta Cuvioasa Parascheva.

Bisericile din lemn si chiliile monahale in secolul XVII  au fost deseori devastate de navalirea tatarilor. Din această cauză mănăstirea “Sf. Parascheva” rămânea periodic pustie.

La 1835 este zidită din piatră biserica de vară în stil rus-bizantin, închinată Sfintei Cuvioase Parascheva , mai târziu la 1841 se înalță biserica de iarnă,  în cinstea Adormirii Maicii Domnului. Biserica Sfintei Cuvioase Parascheva este pictată de Nicolai Panciuc, un renumit pictor de la mănăstirea Poceaevo din Ucraina. 

În anul 1992 după o perioadă de 43 de ani în care a fost închisă, Mănăstirea Hâncu își reâncepe activitatea.
În același an, la 10 septembrie se reânființează obștea monahală a Mănăstirii Hâncu. Duhovnic al Mănăstirii a fost numit ieromonahul Petru (Musteață) actualmente fiind în cinul de Episcop. Maicile mănăstirii  îngrijesc copiii unui orfelinat din Chișinău. 

Pe teritoriul mănăstirii se mai află și o catedrală cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel, de o rară frumusețe.  Lăcașul este vizitat nu numai de pelerini, ci și de mulți turiști, datorită minunatului cadru natural în care este așezat.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters