duminică, 11 septembrie 2011

«Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi.» (Ioan 15, 13)

”Părinte, oare puteţi să priviţi în acelaşi fel pătimirile neamului nostru, ca Sârb trăitor în sânul unui popor mult-încercat şi ca întâi-stătător al unei Biserici ce propovăduieşte răbdarea şi iertarea, chiar întoarcerea celuilalt obraz?…

Niciodată un Creştin nu trebuie să ajungă la conflictul între dragostea pentru poporul său şi hotărârea de a se ţine de porunca lui Dumnezeu, căci poruncile lui Dumnezeu au fost date tocmai spre binele tuturor popoarelor – deci şi spre binele nostru. Dar, dacă omul
îşi îndreaptă toată bunăvoinţa numai spre familia sa, spre neamul său şi nu îi mai rămâne nimic pentru celelalte popoare, este o mare
nenorocire şi pentru el, şi pentru neamul căruia aparţine. Cu adevărat, Creştinismul este credinţa dragostei.
În Sfânta Scriptură se zice că Dumnezeu este şi Adevărul, şi Dreptatea, dar şi Dragostea. Însuşi Domnul Hristos cere de la noi: «Iubiţi pre vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pre cei ce vă blesteamă pre voi, bine faceţi celor ce vă urăsc pre voi, şi vă rugaţi pentru cei ce vă supără, şi vă gonesc pre voi.