miercuri, 25 iunie 2014

Cum să fie soții pentru a avea o căsătorie reușită?

Ca trandafirii

Trandafirul este frumos, dar are si ghimpi. Cu toate acestea, nu-l aruncam la gunoi, ci-l pastram in maini, cu bucurie, pentru ca nu ne legam de tepi, ci de floarea si de mirosul lui placut. Sa ne purtam macar in acest fel (ca si cu trandafirul neinsufletit) si cu semenul nostru, cu tovarasul nostru, care inseamna ceva incomparabil mai mult decat neinsufletitul trandafir.

sâmbătă, 29 martie 2014

Poezie creștină - Sfântul cuvios Ioan Scărarul

Sfântul cuvios Ioan Scărarul  - Scara înțelegătoare sprijinită  pe pământul smereniei și deschizătoare a priveliștii luminate a dragostei
Scara postului să o urcăm, făcând popas duhovnicesc spre a ne adăpa din izvorul cuvintelor dumnezeieşti,
Pe care Sfântul Ioan Scărarul îl pune în pământul inimilor celor ce urmează nevoinţele duhovniceşti.

marți, 25 martie 2014

O proiecție publică în premieră pentru Republica Moldova

Filmul documentar „Staroverii” – (52 min.), câștigător al Diplomei de Onoare la decernarea premiilor UCIN România, în 2002, realizat de către regizorul basarabean Dumitru GROSEI, imagine semnată de către Oleg MUTU, Vadim HÂNCU și Radu ZARA.

marți, 18 martie 2014

In memoriam Mircea Guțu, la un an de la plecarea sa în Lumea celor Drepți!

În urmă cu un, an a plecat în Lumea celor Drepți, interpretul Mircea Guțu. Pe acest om cu totul deosebit, am avut ocazia, să-l cunoaștem mai îndeaproape, înainte de mutarea sa la Domnul.

joi, 23 ianuarie 2014

Repetabila povară de Adrian Păunescu


Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

marți, 7 ianuarie 2014

free counters