Despre feciorie

Sf. Ioan Damaschin :

Despre feciorie

Cei trupeşti şi cei iubitori de plăceri blamează fecioria şi aduc drept mărturie următorul text: “Blestemat este cel care nu ridică sămînţa în Israel” (Deut. 25,9). Dar noi avоnd оncredere оn Dumnezeu Cuvоntul, care s-a оntrupat din Fecioară, spunem că fecioria este de la început şi că dintru început a fost sădită în firea oamenilor. Omul a fost plăsmuit din pămînt virgin. Din Adam numai a fost făcută Eva. În paradis domnea fecioria. Dumnezeiasca Scriptură spune că atît Adam cоt şi Eva erau goi şi nu se ruşinau (Fac. 2,25). Cînd оnsă au călcat porunca, au cunoscut că erau goi şi, ruşinîndu-se, şi-au cusut lor învelitori. Şi după călcarea poruncii, cînd au auzit: “Pămînt eşti şi în pămоnt te vei оntoarce” (Fac.3,19), cоnd prin călcarea poruncii a intrat moartea оn lume, atunci “a cunoscut Adam pe Eva, femeia lui, şi a zămislit şi a născut” (Fac. 4,1). Pentru aceea a fost înfiinţată căsătorie, ca să nu se distrugă şi să se desfiinţeze, din pricina morţii, neamul omenesc, pentru că, prin naşterea de copii, avea să se mîntuie neamul omenesc.

Poate că cei care au făcut obiecţia de mai sus vor întreba ce vor să spună cuvintele “Bărbat şi femeie” (Fac. 1,27) şi cuvintele: “Creşteţi şi vă înmulţiţi” (Fac. 1,28). La acestea vom spune: cuvintele “Creşteţi şi vă înmulţiţi” nu indică numaidecît оnmulţirea oamenilor prin оmpreunarea conjugală. Dumnezeu putea să facă să se înmulţească neamul omenesc şi în alt chip dacă ar fi păzit pînă la sfîrşit necălcată porunca. Dar Dumnezeu, prin preştiinţa Sa, Cel care ştie pe toate înainte de naşterea lor, ştiind că au să calce porunca şi au să fie condamntaţi la moarte, anticipînd aceasta, a făcut bărbatul şi femeia şi a poruncit să crească şi să se înmulţească. Să mergem mai departe în cele spuse şi să vedem şi superioritatea fecioriei, care este tot una cu a vorbi despre castitate.

Poruncindu-i-se lui Noe să intre în corabie, şi încredinţîndu-i-se să păstreze sămînţa lumii, îi porunceşte astfel: “Intră tu şi fiii tăi şi femeia ta şi femeile fiilor tăi” (Fac. 7,7). I-a despărţit pe ei de femei, pentru că trebuia să treacă în curăţie noianul de ape şi potopul acela mondial. Dar după încetarea potopului spune: “Ieşi tu şi femeia ta şi fiii tăi şi femeile fiilor tăi” (Fac. 8,16). Iată este îngăduită iarăşi căsătoria pentru înmulţirea neamului omenesc. Apoi Ilie, conducătorul carului care suflă foc, omul care străbate cerul (4 Regi 2,11), n-a îmbrăţişat necăsătoria şi a fost mărturisit prin înălţarea sa mai presus de oameni? Cine a оnchis cerurile? (3Regi 17,1) Cine a sculat morţii? (3 Regi 17,17-24) Cine a tăiat Iordanul? (4 Regi 2,8) Nu Ilie, care a trăit în feciorie? Dar Elisei, ucenicul acestuia, arătînd aceeaşi virtute, n-a moştenit îndoit darul Duhului, cоnd l-a cerut? (4 Regi 2,9-14) Dar cei trei tineri? Nu prin faptul că au păzit fecioria au ajuns superiori focului, căci, prin feciorie, trupurile n-au putut fi mistuite de foc? (Daniil,3,12-28) Nu vom trece sub tăcere nici pe Daniil, al cărui trup a fost întărit de feciorie оncоt dinţii fiarelor n-au putut să-l înghită (Daniil 6,16-22). Oare Dumnezeu cînd a voit să se arate israeliţilor, n-a poruncit să-şi cureţe corpul? (Ieş. 19,15) Oare preoţii nu se curăţau pe ei înşişi, cînd păşeau în Sfоnta Sfintelor? Oare legea n-a numit curăţenia mare făgăduinţă făcută lui Dumnezeu?

Trebuie aşadar să se înţeleagă în chip mai duhovnicesc porunca legii. Există o sîmоnţă duhovnicească, zămislită prin dragoste şi teamă de Dumnezeu într-un pоntec sufletesc, care suferă şi naşte duhul mоntuirii. Astfel trebuiesc оnţelese cuvintele: “Fericit cel care are sămînţă în Sion şi rude în Ierusalim” (Isaia, 30,9). Este oare fericit, chiar dacă va fi curvar, beţiv, idololatru, numai dacă are sămînţă în Sion şi rude în Ierusalim? Nici un om care cugetă just nu va vorbi aşa.

Fecioria este viaţa îngerilor, оnsuşirea oricărei firi necorporale. Spunem aceasta fără să hulim căsătoria - să nu fie! - căci ştim că Domnul a binecuvîntat căsătoria atunci cînd a trăit printre oameni (In. 2,1-10) şi ştim şi pe cel care a spus: “Cinstită este căsătoria şi patul neîntinat” (Evrei 13,4). Ştim totuşi că fecioria este superioră căsătoriei. Atît оn virtuţi cоt şi оn vicii sоnt grade mai оnalte şi mai joase. Cunoaştem că toţi muritorii, afară de începătorii neamului omenesc, sоnt odrasle ale căsătoriei. Aceia sînt plăsmuiri ale fecioriei şi nu ale căsătoriiei. Necăsătoria, însă, după cum am spus, este imitarea îngerilor. Prin urmare pe cоt este superior оngerul omului, pe atоt mai cinstită este fecioria decоt căsătoria. Dar ce spun înger? Оnsuşi Hristos, slava fecioriei, născut numai din Tatăl fără de început, neseminal şi fără de împreunare, dar şi întrupat pentru noi fără de împreunare din Fecioară şi făcut om asemenea nouă, Însuşi a arătat în el Оnsuşi fecioria cea adevărată şi desăvîrşită. Pentru aceea nici nu ne-a poruncit-o, “căci nu toţi pricep acest cuvînt” (Mt. 19,11), după cum Însuşi a spus. El însă, prin faptă, ne-a învăţat şi ne-a împuternicit spre aceasta. Dar cui nu-i este clar că acum fecioria domneşte între oameni?

Bună este naşterea de copii, pe care o aduce căsătoria! bună este căsătoria din pricina destrăbălărilor! (1Cor. 7,2) Căsătoria le curmă pe acestea şi nu îngăduie furiei poftei să fie mînată spre fapte nelegiuite, din pricina împreunării legale din căsătorie. Bună este căsătoria pentru cei care nu se pot înfrоna! Dar mai bună este fecioria, deoarece cultivă naşterea de copii ai sufletului şi aduce lui Dumnezeu rugăciunea, ca un fruct copt. “Cinstită este căsătoria şi patul neîntinat, dar pe curvari şi pe preacurvari îi va judeca Dumnezeu” (Evrei 13,4).