miercuri, 20 februarie 2013

Luarea mesei în familie, izvor de bunătate


Într-o vreme în care dragostea a început să scadă, comunicarea dintre membrii familiei adesea întâmpină greutăţi, iar mersul la fast-food a devenit o adevarată modă, raportarea cuviincioasa la mancare, precum şi luarea mesei în comun, în mijlocul familiei, a ajuns să fie văzută ca un lucru depăşit, dacă nu chiar ruşinos. Pentru aceasta, astăzi, omul mănâncă adesea singur, în grabă, oriunde, oricum şi oricând.

Să nu luăm în râs lucrurile pe care părinţii noştri le considerau şi le simţeau a fi sfinte. Nu puţini sunt cei care au ajuns să vadă luarea mesei în comun astfel: "Pentru ce ţin oamenii mortiş să ia masa în familie? Hai, de Crăciun, de Paşti, mai înţeleg. Dar eu sunt obişnuit să iau masa în linişte. La mine în familie nu se vorbeşte la masă. Dacă mănânc singur sau cu ai mei este exact acelaşi lucru. Masa este un act administrativ, de mentenanţă, este ceva necesar, este satisfacerea unei nevoi; nu e nimic sfânt în asta."

Din ce în ce mai puţini oameni se bucură de o masă luată în tihna casei lor, împreună cu familia. O parte nu mai au timp, o altă parte preferă să stea cu prietenii decât cu familia, iar o altă parte comportă ruşinea de "a fi învechit". Masa este una dintre bucuriile reale ale inimii omului, de când lumea. Din păcate însă, vrând să fie moderne, din ce în ce mai puţine familii calcă pe urmele "bine bătătorite" ale familiei tradiţionale.
Oricât s-ar schimba însa mintea omului, mâncarea şi luarea mesei în comun vor rămâne pentru totdeauna ceva cu mult mai înalt şi mai profund decât ne putem da seama. Luarea mesei în familie, ori împreună cu cei apropiaţi, se va face întotdeauna izvor de linişte, de bucurie şi de comuniune, deoarece nu pot sta la aceeaşi masă cei dezbinaţi, precum nici cei străini sufleteşte unul de celalalt.
Şederea la masă, cel dintâi şi cel mai de pe urmă lucru
Deschizând prima carte a Sfintei Scripturi, putem spune că istoria lumii începe cu "o invitaţie la masă". Astfel, după ce Dumnezeu l-a creat pe om, El l-a îndemnat, zicându-i: "Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!" (Facerea 2, 16-17) Vedem cum, încă dintru început, se face o distinţie clară între mâncarea care uneşte, dând viaţa, şi mâncarea care dezbină, omorând.
Parcurgând celelalte cărţi ale Sfintei Scripturi, putem vedea cu uşurinţă cum mai toate marile evenimente se petrec în jurul mesei. Astfel, dreptul Avraam îi aşează pe Îngeri la masă, unde şi primeşte de la Aceştia făgăduinţa naşterii unui fiu (Facere 18, 1-16). De asemenea, toate întâlnirile de cinste erau sărbătorite cu aşezarea unei mese. Când tatăl (Dumnezeu), îl vede pe Fiul cel Risipitor (omul) întorcându-se acasă, rânduieşte imediat masa: "Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim" (Luca 15, 23).
Mântuitorul Iisus Hristos poposea adesea la mesele celor din vremea lui, precum citim: "Iar cărturarii şi fariseii, văzându-L că mănâncă împreună cu vameşii şi păcătoşii, ziceau către ucenicii Lui: De ce mănâncă şi bea Învăţătorul vostru cu vameşii şi păcătoşii? Dar, auzind, Iisus le-a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi" (Marcu 2, 16-17). Nu puţine minuni a săvârşit Mântuitorul la masă, acesta fiind un moment prielnic pentru a vorbi inimii omului. Cina cea de Taina este cea mai sfântă "masă" luată de Mântuitorul, împreună cu ucenicii Săi, "masa" la care ne cheamă şi pe noi. Astfel, Hristos se dă pe Sine drept hrană dătătoare de viaţă.
Deschizând ultima carte a Sfintei Scripturi, întalnim iarăşi "o invitaţie la masă", precum citim: "Iată, Eu stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine (Aocalipsa 3, 20). De asemenea, veşnicia este şi ea exprimată sub chipul unei cine, la care suntem neâncetat chemaţi: "Fericiţi cei chemaţi la cina nunţii Mielului" (Apocalipsa 19, 9).
Luarea mesei în familie, izvor de bunătate
Luarea mesei în comun, împreună cu familia sau cu cei apropiaţi, este unul dintre acele lucruri care amintesc de sfinţenia zilei, este una dintre bucuriile simple ale omului curat, este un semn al unui suflet sănătos. Luarea mesei în comun este un moment de apropiere, de blândeţe şi de vulnerabilitate, fiecare trebuind să fie cu adevarat prezent, atent şi personal: la masă, fiecare îl priveşte în ochi pe celălalt; la masă nu este loc de ascunzişuri, de retrageri sau de pretexte. A sta la masă împreună cu oameni cu care nu ai nimic în comun sau faţă de care inima ta nu se deschide, este un adevarat chin.
Atât de viclean este "stăpânitorul acestei lumi", încât a reuşit să strice până şi cele mai mărunte bucurii din viaţa de familie, pe care atât de mult o urăşte. Oraşul parcă a sugrumat rânduielile sănătoase ale părinţilor noştri, cu care, uneori, parcă ne şi este ruşine să ne asemănăm. Astfel, omul de la oraş pune prea uşor luarea mesei în comun pe seama ţăranilor, care "nu prea aveau multe de făcut".
Lucrurile stau însă altfel: cel ce nu a simţit nici măcar pentru o singură dată odihna unei mese luate în familie, ori împreună cu cei iubiţi ai săi, nu va înţelege niciodată sfatul/îndemnul de a nu trece cu vederea acest izvor de întărire a unităţii familiei, de împăcare cu cei de lângă noi, de solidaritate şi de comunicare.
Deşi unele lucruri se schimbă, nu trebuie să fim de acord cu schimbarea (înlocuirea) anumitor rânduieli sănătoase. Dacă bucuria mesei în comun se pierde, nici o alta nu îi poate lua locul, în aceeaşi măsură şi cu aceleaşi roade.
Pentru mulţi dintre noi, furaţi de agitaţia vieţii de zi cu zi, luarea mesei nu mai are nimic sfânt; a devenit un act banal prin care ne satisfacem o simplă necesitate trupească. Dacă masa nu mai este prilej de comuniune cu cei din familiile noastre, cu atât mai puţin, ea se va face prilej de comuniune cu Dumnezeu. Mâncăm fără să-L purtăm în noi pe Domnul, "Cel ce dă hrană la tot trupul".
Dacă nici în familie nu ne mai putem aduna, răbda şi bucura unul de celalalt, ce pretenţii să mai avem de la restul lumii. Cum să ne adunăm cu toţii, în Biserica lui Hristos, în duh de pace, dacă în familie nu mai reuşim să fim una?! Din familie încep toate cele bune, din familia în care se odihneşte Hristos.
Dragostea fiecăruia faţă de ceilalţi se măsoară în clipele petrecute împreună, iar masa, care nu poate fi ocolită, este un moment deosebit de important în această privinţă. Oriunde ar exista, deci familia, luarea mesei în comun comportă aceeaşi importanţă, ca moment al întâlnirii, al vederii şi al bucuriei reciproce.
Luarea mesei în comun nu trebuie să fie văzută ca şi o obligaţie, ci mai ales ca "o gură de aer personalizator", într-o atmosferă din ce în ce mai impersonală. În vremurile noastre, când serviciul şi timpul limitat ne îndepărtează chiar şi de cei dragi, o cină luată împreună cu toţi cei ai casei este o adevărată punte de legătură cu lumea reala. În asemenea momente se revitalizează cu adevărat relaţia personală dintre membrii familiei.
Masa este locul întâlnirii şi al comuniunii. Masa este locul unde toţi se adună, toţi ajută, toţi lucrează, unul făcând ceva şi altul altceva. Masa este locul unde fiecare se odihneşte în celălalt, după o zi de muncă sau învăţat, după o călătorie sau înaintea unei plecări. Masa luată în familie trebuie sa fie şi o rugăciune de multumire şi slavă adusă lui Dumnezeu, pentru nenumăratele daruri primite.
Masa în famile este o adevărată binecuvântare, atât pentru părinţi, cât şi pentru copii, care vor rămâne cu aceste frumoase amintiri despre "acasă". Ce poate fi mai frumos decât starea aceea de bucurie, de comuninune, pe care o simţi când toţi cei dragi sunt lângă tine?! Din păcate, însă, doar cel care a trăit această bucurie o poate înţelege. Cred că numai acela care a fost odihnit în vechea familie va naşte şi în noua familie un asemenea loc de comuniune, de odihnă şi de dragoste.
Consider că o familie care nu se adună împreună, măcar o dată în zi, suferă de o rană ascunsă. Atunci când masa nu se mai ia împreună în familie, întreaga familie suferă în mod inconştient, întreaga familie ajunge să simtă o lipsă neânţeleasă, cu toţii ajung să se simtă, mai mult sau mai puţin, singuri. Dintre familiile pe care le cunosc, cele mai frumoase şi mai odihnitoare sunte acelea care petrec timp împreună, în pofida tuturor programelor diferite şi a vârstei membrilor ei.
Luarea mesei împreună cu familia, măcar o dată în zi, poate deveni (foarte uşor) factor de unitate şi întărire a dragostei. Pentru aceasta însă este esenţial ce facem în timpul zilei. Un om care stă numai la calculator şi la TV, ori numai în vreo pasiune care-l izolează comuniunii cu ceilalţi, nu se va putea simţi niciodată odihnit la o masă luată în familie, unde monitorul lipseşte, unde zgomotul sportului este absent, unde ştirile şi emisunile TV nu se mai aud, iar singurul lucru care rămâne de făcut este mâncatul şi privitul în ochii celor adunaţi laolaltă.
Dacă ne-am umple ziua numai cu lucruri bune, întâlnirea din vremea mesei ar fi o urmare firească a acestora, deci tot un lucru bun, un moment de împărtăşire a fiecăruia de ceilalţi. Cum ar fi o cină luată în familie, dacă fiecare ar înjura şi ar vorbi numai despre ştiri şi sport, numai despre accidente şi drame ale "star-urilor"?! Nu ar fi oare aceasta o parodie ciudată a ceea ce ar însemna de fapt "luarea mesei în familie"?!
Deci, modul în care ne petrecem ziua poate atrage după sine clipe odihnitoare şi binefăcătoare aproape de cei dragi ai casei. Începutul cel bun se pune astfel: "Trage-ţi un scaun la masă, închide televizorul, lasă telefonul de o parte şi ai să vezi că intri într-o altă dimensiune!" Dacă această "dimensiune" va fi odihnitoare sau nu, aceasta ţine numai de tine, şi anume de ceea ce ai în lăuntrul tău.
Teodor Danalache

Sursa:crestinortodox.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters