vineri, 7 decembrie 2012

Sfânta Muceniță Ecaterina - logodnica mirelui Hristos

Sfânta Ecaterina este sărbătorită pe data de 25 noiembrie - 7 decembrie. Ea a trăit în veacul al III – lea după Hristos. S-a născut în Alexandria. Tatăl ei Constas, reprezentant al împăratului, şi mama ei erau idolatri. Aşa că şi ea era idololatră. Dar fetiţa avea o mare înclinaţie spre studii. A studiat toate ştiinţele şi a citit operele scriitorilor greci şi latini, iar la vârsta de 18 ani era cea mai învăţată fată din Alexandria.
Dar şi la înfăţişare era o femeie minunată, pe de-a întregul plăcută. Cu astfel de daruri trupeşti şi intelectuale era o mireasă peţită de mulţi. Tineri importanţi o cereau în căsătorie, dar ea spunea că nu vrea să se mărite în ciuda tuturor presiunilor alor ei.

Niciodată nu a împiedicat un om să se căsătorească. Dar întotdeauna a susţinut femei şi bărbaţi care au vrut să se dedice lui Dumnezeu şi să fie persoane misionare şi să se facă monahi. Dumnezeu a dat libertate. Violenţa este interzisă, în special în aceste chestiuni.

Ea nu ura nunta, dar ca un spirit superior ce era, voia să fie neîmprăştiată. Şi nu există doar nunta aceasta obişnuită. Unii se căsătoresc cu patria, alţii cu ştiinţa, alţii cu religia.
Sfântă Mare Muceniță Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Luminânda și troparul Sf. Ecaterina (scurte cântări bisrericești de laudă )

Tropar (glasul al 5-lea) (varianta greacă):
Să lăudăm mult slăvita şi nobila a lui Hristos mireasă,

cucernica Ecaterina, ocrotitoarea Sinaiului şi apărarea lui,
care este şi sprijinul nostru şi întărirea şi ajutorul nostru;
care cu sabia Sfântului Duh
strălucit a redus la tăcere înţelepţii fără de Dumnezeu;
şi fiind încoronată ca o mucenică, acum cere mare milă pentru noi.


Tropar (glasul al 4-lea) (varianta slavă)
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Ecaterina strigă cu mare glas:

Pe Tine, Mirele meu,Te iubesc

şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc

şi împreună mă răstignesc,

şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău

şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine;

şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine;

ci, ca o jertfă fără de prihană, primeşte-mă pe mine,
ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie.
Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.


Tropar (glasul al 4-lea) (varianta românească):
Cu înţelepciunea ca şi cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni

şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei,

întunericul l-ai gonit;

iar pe împărăteasa o ai încredinţat, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat,

de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterino!

Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos,

şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească.

Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând,
roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.


Condac (glasul al 8-lea):
Ceată cinstită ridicaţi acum dumnezeieşte, iubitorilor de mucenici

cinstind pe preaînţeleapta Ecaterina.

Că aceasta în privelişte pe Hristos L-a propovăduit

şi pe balaurul l-a zdrobit, cunoştinţa ritorilor defăimând.



Un comentariu:

free counters