Dragostea este alegere liberă: dintre multe persoane, eul, printr-un act de autodeterminare interioară, alege una şi cu ea, una dintre atâtea, stabileşte o relaţie ca şi cum ar fi unică, se ataşează sufleteşte de ea. Pe ea, care este obişnuită, eul vrea s-o vadă ca neobişnuită; pe ea, care este cenuşie, eul vrea s-o ia drept sărbătorească; pe ea, care este una de toate zilele, eul o vede ca pe o solemnitate. Ea se află în mulţime, însă eul o cheamă din piaţa publică şi o duce în camera împodobită a inimii sale. Şi îi desenează imaginea pe un câmp cizelat în aur. Şi este drept, deoarece această imagine nu este caricatura pe care oamenii o desenează în majoritatea cazurilor; nu este nici măcar un portret pictat de înţelepţi. Este imaginea imaginii lui Dumnezeu, este o icoană. Eul, încălcând „justeţea” legii identităţii, printr-un act metafizic de autodeterminare, prin întreaga sa fiinţă (nu prin raţiune) decide să vadă în persoana aleasă (una dintre multe altele) una excepţională, ieştită din comun, într-un cuvânt, în raport cu aleasa sa, îşi modofocă sinele astfel încât persoana respectivă devine pentru el tu. Repet că prietenia este exclusivă, aşa cum exclusivă este şi dragostea conjugală. „Poli” este semnul imperfecţiunii obiectului dragostei ca atare, simptomul nedesăvârşirii lui tu ca tu. Şi poligamia, şi polifilia, sunt false în idee şi inevitabil trebuie să se transforme în ceva persoanl, prima în monogamie, a doua în monofilie, sau să se descompună şi să putrezească, prima în raport cu pofta carnală, cealaltă în raport cu propriul interes, adică din semipersonale ele trebuie să devină concrete. „Nu se poate, spune Aristotel, nu se poate să le fii prieten multora, având în vedere prietenia perfectă, aşa cum nu se poate să fii în acelaşi timp îndrăgostit de mulţi. O asemenea prietenie pare o perfecţiune şi, ca atare, nu poate fi îndreptată decât spre un singur om.
Pavel Florenski, Stâlpul şi Temelia Adevărului, Scrisoarea a XII-a Gelozia pag. 295
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu