joi, 25 iunie 2009

Dragostea si nasterea de prunci

Casatoria nu-i un mijloc lesnicios de a castiga placeri, nici o asigurare impotriva neputintelor de la batranete, ci este comuniune si daruire. Scopul casatoriei este desavarsirea personala a sotilor si procreatia. Si totusi in lumea postmoderna tot mai multe familii nu-si doresc copii. Sunt si familii sterile, care nu pot face copii. De aceea trebuie precizat faptul ca sexul nu este numai pentru copii, ci si pentru comuniune. Este un mod de a-si manifesta dragostea sotii, unul fata de celalalt. Din aceasta perspective scopul final al relatiei conjugale nu este numai procrearea, si nici implinirea personala, ci lucrarea reciproca a sotilor la mantuirea lor. Unii argumenteaza atitudinea lor potrivnica pruncilor cu faptul ca n-au mijloacele necesare pentru a creste copii, n-au o casa a lor. Din nefericire insa la spatele tuturor acestor argumente sta un egoism dus pana la limite. A avea copii inseamna a primi binecuvantarea lui Dumnezeu in casa ta.

Cand vezi o mama cu pruncul in brate trebuie sa te gandesti la cuvintele Domnului Hristos: "cine va primi un prunc ca acesta in numele Meu, pe Mine Ma primeste") (Matei 18,5).

Spuneam ca multi soti tineri nu-si doresc copii. Sunt si educati, intr-o societate fara Dumnezeu, sa apeleze la contraceptie. Si daca totusi copilul se plamadeste in pantece recurg la cea mai oribila crima: avortul.

Nu numai oamenii Bisericii, ci si medicii, antropologii si biologii cinstiti, ne spun ca avortul, din moment ce intrerupe o viata cu identitate separata este crima. Embrionul este viata cu existenta si identitate de sine, individ cu toate drepturile, din momentui conceperii.

In virtutea acestui principiu Sfantul Vasile cel Mare ne spune ca femeia "care leapada pruncul este supusa judecatii pentru ucidere". (Canonul 2, Pravila Bisericeasca, Buzau, 1999, p.28) Si nu numai ele, ci si cei care dau medicamente avortive sunt ucigasi. Si ei si cele care administreaza otravuri ucigatoare de embrioni (Sfantul Vasile cel Mare, Canonul 8).

Complicitatea la avort a sotului, si a medicului ginecolog care provoaca avortul, este complicitate la crima. Pentru Biserica Crestina avortul, sau intreruperea sarcinii, nu este un simplu act moral nepermis, ci este ucidere. Este ucidere premeditata. Este ucidere mai vinovata, mai pacatoasa si mai urata de Dumnezeu decat orice ucidere, pentru ca ia dreptul la viata unei fiinte omenesti inainte de a gusta din aceasta si mai ales inainte de a se invrednici de Sfantul Botez.

Lipsurile materiale nu sunt un argument prin care poti justifica avortul. Poti ucide pe altul ca sa traiesti tu ? Si apoi Dumnezeu ii da fiecaruia bucata de paine necesara.

Paradoxal, s-a observat ca aversiunea fata de copil creste odata cu inavutirea. Natalitatea in tarile "civilizate" este tot mai mica. Natiunile din vest imbatranesc, iar in lumea a treia este explozie de populatie.

Din nefericire si noi romanii ne imputinam. A scazut alarmant numarul de nasteri si de casatorii. In zece ani de zile s-a diminuat populatia tarii cu echivalentul unui judet.

Copiii, daca gandim crestineste, trebuie primiti ca o binecuvantare a cerului. Cea mai sfanta comuniune ti-o ofera familia. Sfantul Ioan Gura de Aur numeste familia "mica biserica".

Un poet roman consacrat ne-a lasat scrisa o cugetare rara legata de familia crestina: "Locul unde se intemeiaza randuiala unei Patrii si statornicii, in spiritul legilor morale, al jertfei de sine, al rabdarii, increderii si dragostei este acest cuib arhaic si sacru unde doi oameni, mai intai un tanar barbat si o fata, se hotarasc sa-si uneasca viata in cuget si simtire, prin legamantul de aur al inelului nuntii care desavarseste cerul pe pamant in vederea lucrarii si privegherii, a nasterii de prunci si implinirii spirituale in lumina mostenirilor parintilor" (Ioan Alexandru, Iubirea de Patrie, Bucuresti, 1985, p. 94.)

din: Dragoste, libertate si sex responsabil. Autor: IPS Andrei Andreicu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu