Un oarecare carturar s-a apropiat de Domnul si l-a intrbat: "cum sa mostenesc viata vesnica?" Carturarul - om care studia legea data de Dumnezeu si "odihnea in ea" (Rom. 2, 17) - ar fi trebuit sa stie si singur asta; tocmai de aceea, Domnul l-a intrebat: "cum scrie despre asta in lege? citeste". Carturarul a citit: "Sa iubesti pe domnul Dumnezeul tau din toata inima si din tot sufletul tau, si din toata vartutea ta, si din tot cugetul tau, si pe aproapele tau ca pe tine insuti (Lc. 10,27). Atunci Domnul i-a zis: Drept ai raspuns; aceasta fa, si vei fi viu, adica a intarit raspunsul lui si a adeverit ca n-are rost sa intrebe cineva de alta cale spre viata vesnica si spre mantuire: atare cale nu este si nici nu poate fi. Iubeste-L pe Dumnezeu, iubeste-ti aproapele: asta e totul!
Ce catehism scurt! Ce legiuire simpla! Doar doua propozitii: "iubeste-L pe Dumnezeu", "iubeste-ti aproapele", ba chiar una singura, un singur cuvant: "iubeste", fiindca cel care Il iubeste cu adevarat pe Dumnezeu si pe aproapele, si cine isi iubeste cu adevarat aproapele, acela Il iubeste deja pe Dumnezeu. "Si atunci", vor zice unii, "de ce lucrurile sunt atat de complicate si din partea lui Dumnezeu, si din partea oamenilor? De ce toate aceste tipice, sfintiri, taine, acest sistem deloc restrans de invataturi? De ce aste usi inguste si aceasta cale stramta? La ce bun nevointele cu care se nevoiesc oamenii sa intre pe usile cele stramte, si la ce bun aceste posturi, privegheri, rugaciuni, si asa mai departe - panoplia pe care trebuie s-o ia cei ce merg la viata?" Ca sa ne inalte la dragoste. Dragostea este lumina si roada in viata noastra duhovniceasca. Multa osteneala, multe nevointe trebuie sa ai ca sa aduci aceasta roada.