sâmbătă, 18 aprilie 2009

vineri, 17 aprilie 2009

Rugăciunea celor ce se căsătoresc

Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, sfintitorul nuntii celei de taină si preacurate, păzitorul nestricăciunii si chivernisitorul cel bun al celor lumesti, Cela Ce dintru început l-ai zidit pe om si l-ai pus ca pe un împărat făpturii si ai zis: "Nu este bine să fie omul singur pe pământ, să-i facem ajutor potrivit", si pentru aceasta ai poruncit "să lase omul pe tatăl său si pe mama sa si să se lipească de femeia sa si să fie amândoi un trup", iar pe cei ce Dumnezeu i-a împreunat, omul să nu-i despartă, Însuti Stăpâne, trimite darul Tău cel ceresc si peste noi, nevrednicii robii Tăi, si binecuvântează căsătoria pe care astăzi o întemeiem înaintea fetei Tale preasfinte.

Curăteste toate păcatele noastre, iartă-ne toate fărădelegile, dezleagă toate greselile noastre cele de voie si cele fără de voie; uneste gândurile, cugetele si inimile noastre în dragoste nefătarnică si în credintă nestrămutată; îndreptează pasii nostri pe cărările Tale, pentru ca să facem pururea voia Ta cea sfântă. Umple casa noastră de toate bunătătile cele de pe pământ si ne învredniceste să petrecem împreună vietuirea noastră fără de păcat, ca să sporim în tot lucrul bun si bineplăcut Tie. Păzeste-ne în toate zilele vietii noastre, ca să plinim cu inimă curată poruncile Tale si să lăudăm si să preamărim preacinstitul si de mare cuviintă numele Tău, al Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea tinerilor care vor să se căsătorească

Doamne, Dumnezeule al milostivirilor si a toată bunătatea, care plinesti cererile celor care Te cheamă cu credintă, ascultă si nevrednica noastră rugăciune. Tu vezi că vrem să ne unim vietile prin căsătorie, Tu vezi dorirea inimilor noastre si stii dacă este bună sau este rea.

Dacă este bineplăcut Tie să luăm asupra noastră crucea căsătoriei, ajută-ne să biruim toate piedicile cu care vrăjmasul ne necăjeste. Ajută-ne, Doamne, că la Tine este nădejdea noastră. Dăruieste-ne pace, dăruieste-ne liniste si sănătate sufletească si trupească. Fereste-ne de noroiul desfrâului, fereste-ne de căderea în poftele trupesti. Luminează-ne mintile ca să nu fie întunecate de vrăjmas. Curăteste-ne Tu, ca să nu ne întineze păcatul. Întăreste-ne să mergem pe calea cea îngustă, ocrotiti de Preacurata Ta Maică si de soborul tuturor sfintilor. Să avem o familie în care să strălucească făclia credintei si a virtutilor, si pruncii nostri să fie călăuziti asa cum trebuie pentru a ajunge mădulare vrednice ale Bisericii Tale.

Iar dacă Tu stii că din anumite pricini ne este mai de folos să părăsim vrerea noastră si să nu pornim împreună pe drumul căsătoriei, ajută-ne să întelegem aceasta si să părăsim voia noastră fără a fi cuprinsi de tulburare sau de deznădejde.

Înaintea Ta, Doamne, sunt vietile noastre. Rânduieste cu ele precum stii că este mai bine pentru noi. Ca văzând grija Ta să Îti multumim si să Te lăudăm până la sfârsitul zilelor noastre. Că Tu esti Dumnezeul nostru si Tie slavă Îti înăltăm, Tatălui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru căsătorie

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis: "Căutati mai întâi Împărătia lui Dumnezeu, si toate celelalte se vor adăuga vouă", dăruieste-mi toate cele de trebuintă pentru a merge pe calea mântuirii. În mâinile Tale este viata mea si fără Tine nu pot cunoaste nici împlinirea si nici bucuria cea adevărată. Stiind aceasta, având dorinta de a purta crucea căsătoriei, Te rog să mă ajuti să găsesc făptura potrivită alături de care să înfrunt marea vietii acesteia. Ajută-mă, Doamne, ajută-mă, cum numai Tu mă poti ajuta. De multe ori ispita singurătătii mi-a rănit inima, de multe ori diavolul deznădejdii a lovit în poarta sufletului meu. De atâta durere inima mea s-a strâns, si nu este nimeni care să îmi aline durerea. La Tine alerg, Doamne, nădejdea mea, întărirea mea, lumina vietii mele. Ajută-mă să am o familie bineplăcută Tie, o familie peste care să se reverse multimea binecuvântărilor Tale. Fereste-mă, Doamne, de tot răul. Fereste-mă de o alegere gresită. Fereste-mă de minciuni, de răutate, de desfrâu. Să nu mă însele frumusetea cea degrab trecătoare, ci să caut mai ales frumusetea sufletească. Să nu mă orbească dragostea pătimasă, nici să nu mă biruie patimile si poftele. Tu stii, Doamne, nepriceperea si slăbiciunea mintii mele. Izbăveste-mă prin harul Tău de neputintele care mă apasă. Vino în ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Dăruieste-mi întelepciune si răbdare. O, grea este crucea răbdării, si greu îmi este să nu fiu covârsit de ea. Dar în Tine îmi pun nădejdea. Ajută-mă, Doamne, să iubesc Biserica, să stărui în rugăciune si să am râvnă pentru împlinirea poruncilor Tale. Să mă spovedesc ori de câte ori umbra păcatului va tulbura mintea mea, mai înainte ca gândul murdar să devină faptă. Dăruieste-mi ca primind dezlegare de păcate să-mi îndrept viata după cum Îti este bineplăcut Tie. Fă să-mi fie mie familia cale de mântuire, cale de bucurie. Să nu caut împlinirea cea înselătoare cu care mă ademeneste această lume, ci să caut dragostea pe care ai binecuvântat-o la nunta din Cana Galileii. Să îmi fie familia prilej pentru a-Ti multumi în fiecare zi. Si la vreme potrivită, dăruieste-mi, Doamne, copii credinciosi si sănătosi, care să ducă o viată curată si sfântă. Rugători aduc pentru mine pe toti sfintii, pe mai marii cetelor îngeresti, pe Înaintemergătorul Tău, pe înteleptii Apostoli, si împreună cu acestia pe Preacinstita si Preacurata Maica Ta, ale căror rugăciuni primeste-le, Milostive Hristoase al meu, pentru folosul meu si pentru mântuirea mea. Că Tu Însuti esti, Bunule, sfintirea si luminarea sufletelor noastre si Tie după cuviintă, ca unui Dumnezeu si Stăpân, toti slavă Îti înăltăm, în toate zilele. Amin.

Postul Mare sau Postul Patruzecimii (al Paresimilor, al Paştilor)

Paştele, considerată fiind cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii este celebrarea Învierii lui Iisus Hristos. Despre Paşte s-au scris o mulţime de lucrări, religioase şi laice, s-au făcut mai multe filme (artistice sau documentare), dar nimic nu poate descrie în cuvinte şi imagini marea taină a Invierii Domnului, a biruinţei vieţii asupra morţii şi a luminii lui Hristos.
Paştele este precedat de un post de 40 de zile (şapte săptămâni, începând cu Lăsatul secului), perioada numită Postul Paştelui, ultima săptămână, numită Săptămâna Patimilor, având menirea de a pregăti credincioşii pentru Înviere, imediat după ultima duminică dinaintea Paştelui, cea a Floriilor, în care se sărbătoreşte intrarea lui Iisus în Ierusalim. De a doua zi, în Săptămâna Mare, se rememorează tot ce a făcut Mântuitorul pe pământ. Astfel, prin post, reculegere şi rugăciune, credincioşii parcurg cele şapte trepte ale ultimelor zile ale lui Hristos-Omul, fiecare zi din Săptămâna Patimilor semnificând un nou pas al lui Iisus pe drumul către răstignire şi Înviere.

Sfinţii părinţi despre post

După mărturiile unor Sfinţi Părinţi, numele i s-a dat după postul de 40 de zile al Mântuitorului Iisus Hristos; ţinut înainte de ieşirea Sa la propovăduire.
În privinţa lungimii acestui post, la început el nu se ţinea la fel peste tot: unii posteau o zi înainte de înviere, alţii mai multe zile, până la o săptămână. Din veacul IV avem dovezi că acest post era de 40 de zile, iar apoi de 6 săptămâni, pentru că după aceea să se fixeze la 7 săptămâni (49 de zile), ultima săptămână, numită a Patimilor, fiind considerată ca un post deosebit, mai sever, legat de Paştele Răstignirii.
Acest post a fost socotit totdeauna drept cel mai sever, de aceea îndrumările tipiconale - pe baza canonului 50 Laodiceea, 56 trulan şi 40 al Sf. Nichifor Mărturisitorul - prescriu cu privire la el următoarele: “în sfânta şi marea Patruzecime, în ziua dintâi a săptămânii dintâi, adică luni, nicidecum nu se cuvine a mânca, aşişderea şi marţi. Iar miercuri după săvărşirea dumnezeieştii Liturghii a celor mai înainte sfinţite, mâncăm pâine caldă şi se dă şi apă caldă cu mied. Iar cei ce nu pot să păzească cele două zile dintâi, mănâncă şi beau apă marţi, după vecernie, aşişderea şi bătrânii. Sâmbetele şi duminicile dezlegăm numai la untdelemn şi vin. Iar în celelalte săptămâni ajunăm până seara cinci zile, mâncând mâncare uscată, afară de sâmbăta şi duminica. Peşte în sfânta şi marea Patruzecime nu mâncăm, afară de sărbătoarea Buneivestiri a Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu şi de Duminica stâlparilor.”
Postul din ultima săptămână (a Patimilor) este cel mai aspru. Constituţiile Apostolice prescriu pentru această săptămână următoarele: “În zilele Paştelor (adică în săptămâna Patimilor) ajunaţi, începând de luni până vineri şi sâmbăta, şase zile, mâncând numai pâine, sare, fructe uscate şi bând numai apă şi vă abţineti atunci de vin şi de carne (de peşte), căci acestea sunt zile de întristare şi nu zile festive. Şi anume vinerea şi sâmbătă, cei ce pot să nu guste nimic până la cântarea de noapte a cocoşului. Cine însă din cauza slăbiciunii nu poate ajuna amândouă zilele, să ajune cel puţin sâmbăta”.
Postul Patruzecimii a fost privit totdeauna drept cel mai însemnat dintre toate posturile şi cel mai potrivit pentru primirea de către credincioşi a Sfintelor Taine a Pocăinţei şi Euharistiei, fiind cel mai nimerit prilej de curăţire de păcate, rugăciune şi fapte de milostenie. Canonul 69 apostolic osândea cu caterisirea pe slujitorii Bisericii, iar pe laici cu excomunicarea, dacă nu respectau Paresimile, asemenea miercurile şi vinerile, admiţând excepţii numai în caz de boală. Şi porunca a IV-a bisericească consideră acest post drept cel mai potrivit pentru împlinirea obligaţiei minimale a creştinilor, de mărturisire a păcatelor.
Una din cântările bisericeşti din Postul Mare spune: “De bucate postind, suflete al meu, şi de pofte necurăţându-te, în deşert te lauzi cu mîncarea; că de nu ţi se va face ţie pricina de îndreptare, ca un mincinos vei fi urât de Dumnezeu şi demonilor cei mai răi te vei asemăna, care niciodată nu mănâncă. Deci, caută să nu faci netrebnic postul păcătuind; ci nemişcat să rămâi spre poruncile cele fără cale, părându-ţi că stai înaintea Mântuitorului Celui Ce s-a răstignit şi, mai ales, că te răstigneşti împreună cu Cel Ce s-a răstignit pentru tine, strigând către El: “Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni într-u Împăraţia Ta”.
De aceea, putem concluziona că postul este renunţarea, de bunăvoie, a omului la plăceri şi primirea cu mulţumire şi cu bucurie a tot ceea ce-i dă Dumnezeu în viaţă, având ca motivaţie dragostea de Dumnezeu Care-l vrea curat şi neprihănit. Iar Sf. Avva Pimen spune astfel : Postul este hrana sufletului şi după cum hrana trupească îngraşă trupul, tot aşa şi postul face mai puternic sufletul, îl face mai uşor, îi dă aripi, îl face să stea la înălţime, să se gândească la cele de sus şi să se ridice mai presus de plăcerile şi dulceţile acestei vieţi”.

Magdalena Munteanu.

Liber sau rob al Astrologiei ?

Trăim vremuri care ne oferă toate condiţiile de a da un sens greşit vieţii. Societatea noastră trece azi printr-o perioadă de criză morală şi spirituală, iar păcatul îmbracă cele mai diverse forme. Una din caracteristicile perioadei actuale este astrologia: zodiacul, horoscopul.

Astăzi, în locul Dumnezeului care ocroteşte creaţia, oriunde întâlneşti persoane care cred cu trup şi suflet în ceea ce spun astrologii. Omul nu crede în nimic, dar îşi permite să creadă în orice.

Şi dacă tot foarte mulţi se lasă influienţaţi de ceea ce le prezic astrele

sau sunt curioşi de ce zi favorabilă le dictează zodiile, ar fi foarte util să vedem ce este de fapt, astrologia, pentru a fi siguri că purta şi coarne, vărsa şi apă, vă îngemăna şi, sau tot da şi din cleşti, cu un anumit scop raţional.

Istoricul horoscopului

Dicţionarul explicativ român defineşte astrologia ca fiind ştiinţa ce se ocupă de studierea influenţelor astrelor asupra vieţii omeneşti şi asupra destinului universului.

Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au căutat să facă o legătură între ceea ce vedeau pe cer şi ceea ce li se întâmpla în viaţa de zi cu zi. Cercetările istorice atestă faptul că practicarea astrologiei îşi are originea în ţările orientale: India, China, Mesopotamia, Egipt, Aztec.

Conceptul de bază al acestora era următorul: stelele, planetele, sunt zei, care - prin poziţionarea lor faţă de Pământ ne influenţează fiecare într-un anumit fel; în dependenţă de anul, ziua şi ora naşterii. Oamenii de atunci, respectiv, se rugau la aceşti zei.

Primele calendare babiloniene erau zodiacuri, ce utilizau imagini ale animalelor totemice, reprezentând cele 12 diviziuni importante ale anului.

Pe lângă aceasta multe alte culturi antice au studiat stelele şi au acumulat date astronomice.

Mai târziu pentru gândirea medievala, părea logic ca mişcarea planetelor să se oglindească în activităţile omeneşti.

Un alt tip de astrologie ce apare mai târziu este astrologia occidentală. Ea susţine aceleaşi lucruri ca şi astrologia primară, doar că e un pic mai dezvoltată. Potrivit acesteea, planetele nu sunt sunt zei, ci au o anumită energie care se manifestă în acelaşi fel ca şi la orientali.

Cum poate un corp iraţional influienţa omul?

Protosinghelul Savatie Baştovoi spune, referitor la stele, astfel:

«E adevărat, există stele şi constelaţii, fiecare cu nume şi traiectorii proprii, dar cum putem crede că un corp iraţional poate influenţa în vre-un fel fiinţa atât de complexă care este omul?»

Cât despre steaua care i-a călăuzit pe cei trei Magi spre locul Nasterii Mântuitorului, foarte mulţi astrologi susţin că Sfânta Scriptură se află într-o strânsă corelaţie cu astrologia.

După cum arată traditia creştină, steaua călăuzitoare semnifică chemarea păgânilor de a se închina Fiului lui Dumnezeu. Steaua Magilor marchează sfârşitul închinării păgâne şi chemarea tuturor neamurilor la credinţa în Dumnezeul cel în Treime lăudat. Cum spune atât de frumos Condacul Crăciunului: “Naşterea Ta, Hristoase, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei. Că printr-însa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învătat să se închine Tie, Soarelui dreptăţii… .”

Horoscopul a devenit atât de obişnuit în viaţa oamenilor, încât aceştia preferă să se supună unor berbeci imaginari care aleargă prin stele, unor lei fioroşi sau altor simboluri banale. Prezenţa horoscopului în mass-media se face observată tot mai frecvent. Cele mai multe ziare şi reviste au rezervate câte o rubrică pentru prezicerile astrale. La posturile de televiziune zilnic apare cineva care anunţă horoscopul. O gospodină bună refuză ideea unui Dumnezeu Creator sau trece cu vederea cuvintele lui Hristos: “Iubeşte pe aproapele tău”, dar o ascultă pe prezentatoarea TV, dacă îi spune: «astăzi veţi avea o zi grea, evitaţi conflictele cu cei din jur» ori «azi veţi obţine nişte rezultate ce se vor măsura în bani şi aprecieri, treceţi printr-o perioadă minunată». Aceasta în cele din urmă lasă urme adânci asupra modului de gândire şi de perecepere a evenimentelor cotidiene. Lumea interioara a acestor oameni este una dezordonată.

«Deaceea, omul care ascultă mai multă vreme horoscoapele, ajunge, în cele din urmă, sa fie o umbră a semnului său zodiacal. Aceşti oameni nu îsi dau seama că devin foarte vulnerabili, pentru că e destul să-i afli zodia şi poţi face cu el ce vrei, îl manipulezi ca pe un zombi, ceea ce e valabil, mai ales, pentru femei. Noi suntem invitaţi să imităm sau pe Hristos, sau berbecii, taurii şi racii zodiacali», susţine Protosinghelul Savatie Baştovoi.

Ce spune Dumnezeu despre horoscop şi ce efect are acesta asupra oamenilor ?

Potrivit Bibliei, astrologia nu este o ştiinţă bazată pe fapte, ci este "un meşteşug de ghicitor, de cititor în stele" cu scopul de a "vesti viitorul".

Vinovat de acest păcat e atât cel ce ghiceşte, cât şi cel care apelează la ghicitor pentru a afla viitorul. Consecinţele pentru ambele părţi vor fi în aceeaşi egală masură. «Vă daţi seama ce blestem este asupra celor care practică aceste lucruri până şi la televiziune şi ziare? Cât necaz şi blestem atrag ei asupra oamenilor care conştient, sau din ignoranţă apelează la "serviciile" lor»?

Sfânta Scriptură spune despre cei care practică astrologia: “Privind la cer şi văzând soarele, luna, stelele şi toată oştirea cerului, să nu te laşi amăgit ca să te închini lor, nici să le slujesti” (Deut. 4, 19). Iar “de se va afla la tine, în vre-una din cetăţile tale pe care ţi le va da Domnul Dumnezeul tău, bărbat sau femeie care să fi făcut rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău, călcând legământul Lui, şi se va duce şi se va apuca să slujească altor dumnezei şi se va închina acelora, sau soarelui, sau lunii, sau la toată ostirea cerească, (…) să scoti pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut răul acesta la porţile tale şi să-i ucizi cu pietre” (Deut. 17, 3-5). Astfel, observăm că Dumnezeu a poruncit foarte categoric poporului ales să nu se închine la stele.

Închinarea aceasta era una dintre cele mai vechi forme de astrologie. Oamenii care credeau că vieţile lor sunt influenţate de stele nu şovăiau să li se închine.

Unii adepţil ai astrologiei sprijină ideea că Biblia este plină de referinţe astrologice. Aceştia susţin că putem fi astrologi în timp ce suntem creştini. În cartea Facerii vedem de fapt că soarele şi luna sunt puse în opoziţie cu viziunea astrală – nu ca omul să le slujească, ci ca ele să-l slujească pe om.

Ne temem şi avem frică de fiare? Sf. Ioan Gură de Aur, spune în felul următor: «la început nu stăteau aşa lucrurile, ci fiarele aveau frică şi cutremur de om ca de un stăpân, şi se plecau în faţa lui - iar după ce am căzut din îndrăznirea către Dumnezeu şi din cinste, din pricina aceasta am ajuns să avem frică noi de ele».

În Omilii la Facere, vedem că omul dă nume tuturor animalelor, Dumnezeu este cel care a adus fiarele la Adam să vadă ce nume le va pune «şi n-a fugit Adam, ca unul care se temea, ci le-a pus nume tuturor ca unor robi supuşi. Acesta este simbol al stăpânirii: de asta şi Dumnezeu, vrând să-i arate şi prin aceasta care e preţul stăpânirii pe care i-o dăruise, l-a pus să dea nume fiarelor, şi numele puse le-au rămas - fiindcă Scriptura spune: „Tot ce a numit Adam, acesta e numele lor” » (Fac. 2, 19).

Aşadar, omul dă nume animalelor, pentru a i se supune, iar nu viceversa.

Chiar dacă în zilele noastre au rămas puţini dintre cei care cinstesc stelele ca pe nişte zeităţi, totuşi numărul celor care “ghicesc în stele”, al celor care practică astrologia, este foarte mare.

După cum arată Sfânta Scriptură, osânda lor este aceeaşi cu cea a vrăjitorilor (de fapt, astrologia, ca orice altă metodă de ghicire a viitorului - este tot o formă de vrăjitorie, chiar dacă pare mai nevinovată).

Magdalena Munteanu.

Concubinajul este un păcat mare şi e pedepsit de Dumnezeu

Motto:
”Cel ce are concubină şi, nu voieşte nici a o
lăsa, nici a se cununa cu femeia sa,
nu se cuvine a-i primi darurile la biserică,
ale cărei legi le bârfeşte şi le defaimă
prin faptele sale”, Sf. Nichifor 3


În vremurile noastre contemporane sau moderne, cum le mai zic unii se discută foarte mult despre un subiect controversat şi anume despre concubinaj. Şi dacă unii neagă acest subiect în acelaşi timp foarte mulţi cred că dacă vrei să fii modern azi trebuie să trăieşti în concubinaj.
Am efectuat un vox-populi în rândul tinerilor vizavi de această temă. Aceştia şi-au expus părerea pro şi contra.
La întrebarea dacă e corect sau nu concubinajul pre-căsătorie?
La această întrebare ne-au răspuns:

Maria Dulgheru, 23 de ani:
Nu. Altfel n-ai ce mai căuta acolo. Altfel, îţi începi viata printr-un compromis care mai devreme sau mai târziu se va întoarce împotriva ta sau a copiilor tăi.

Aliona Dumbrava, 26 de ani:
Sunt cu iubitul meu de 3 ani jumătate si locuim de aproape 3 ani împreuna. Trăim împreuna şi bune şi rele deşi până si acum, după atâta timp gurile rele spun ca e păcat. Deocamdată nu ne-am propus să ne căsătorim, nu avem finanţe suficiente şi nici timp. Dar sunt conştientă că asta se va întâmpla cândva....
Până atunci eu recomand să cunoşti persoana de lângă tine doar locuind împreuna, să cunoşti defectele şi calităţile celuilalt, să vezi dacă te înţelegi. Căsătoria nu e o simpla hârtie . NU hârtia te ţine ci dragostea, înţelegerea, prietenia etc.

Rodica Lungu:
Eu de exemplu nu stau în concubinaj cu nimeni, dar sunt de acord cu cunoaşterea tabieturilor înainte de căsătorie, asta nu tine de concubinaj, mi se pare un cuvânt aşa urât. Ce e rău în a cunoaşte mai bine pe cel cu care vrei să rămâi până la sfârşitul vieţii cum se spune. Şi nu cred că "pe vremuri" nu se practica ca soţul să se ducă la altele, numai că atunci ori nu se ştia, ori avea mai puţine opţiuni, iar dacă se aducea în discuţie divorţul era mai grav decât a se afla că a înşelat. Nu mai faceţi asemănări intre "concubine" (de parcă doar femeile trăiesc singure în asta) şi prostituate. Dacă locuiesc împreună fără forme legale şi fiecare contribuie cu bani în casă şi altele, asta cum se mai numeşte?

Aneta Popov, 31 de ani:
Trăim alte vremuri şi regulile ce se aplicau la mamele şi bunicile noastre nu mai sunt valabile. Pe la 20 de ani cred că şi eu visam la prinţ, virginitate în biserică, lapte şi miere până când moartea ne va despărţi şi altele.
Acum am 31 de ani şi visele s-au schimbat: nu e prinţ, dar e cel mai bun pentru mine, nu mai sunt virgina de mult timp şi nu a contat, nu e totul roz dar ne iubim şi trecem împreuna peste toate.
Locuim împreuna de peste un an, am învăţat sa ne acceptam anumite tabieturi si sa le corectam pe altele. Aşa ştim la ce să ne aşteptăm, multe divorţuri de aici pornesc.
Studiile sociologice arată că trăitul împreună înainte de căsătorie creşte riscul de divorţ cu 50%. Foştii concubini sunt mai predispuşi spre conflicte, abuz şi violenţă, şi au un nivel mai scăzut de fericire”. Concubinajul este de fapt o “pregătire pentru divorţ”.
Motivaţiile pentru care tinerii preferă concubinajul sunt dintre cele mai diverse: lipsa banilor (58%), comoditatea (41%), lipsa unei locuinţe proprii (29%) sau alte priorităţi (10%) precum studiile, cariera sau călătoriile.

Ce spune Sfânta Scriptură despre concubinaj?

În Statele Unite ale Americii 40 la sută din adulţi spun că au încercat cel puţin o data să trăiască în concubinaj. Aceştia susţin că e mai bine aşa pentru că, dacă vrei să pleci nu sunt probleme, tu pleci şi partenerul tău pleacă. Dar oare este aşa? S-a dovedit că nu sunt probleme? Să vedem ce ne spune Sfânta Scriptură despre concubinaj. Este acesta ceva modern? Evită problemele sau dimpotrivă aduce?
A trăi în concubinaj înseamnă că doi adulţi trăiesc împreună ca un cuplu căsătorit, dar de fapt ei nu sunt căsătoriţi. O parte în relaţia lor este bineînţeles relaţia sexuala. A face sex în afara căsătoriei este păcat (curvie, aprinderea poftei). În Biblie este scris:
„Dar dacă nu se pot înfrâna, să se căsătorească; pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă.” (1 Corinteni 7:9 ).
Cuvântul concubinaj vine de la cuvântul concubină care era folosit în vechime pentru o fată care trăieşte cu un bărbat pentru plăcerea lui, dar el nu vrea sa o i-a in căsătorie pentru că nu are respect faţă de ea. Concubinaj se întâmplă chiar şi in Biblie dar nu este promovat sau privit de bine.
În Epistola către Evrei este scris :
„Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari (cei care au relaţii înainte de căsătorie ) şi pe preacurvari (cei care au relaţii cu altcineva decât partenerul de căsătorie).” (Evrei 13:4)
Orice tânăr doreşte o căsătorie binecuvântată de Dumnezeu. Deoarece El este Cel care a instituit familia, iar reţeta pentru o familie fericită se găseşte tot la Dumnezeu . Dumnezeu binecuvântează pe cei care-L ascultă şi împlinesc tot ce porunceşte El. În momentul când tinerii hotărăsc să se joace de-a familia, nu realizează că ei singuri nu se vor bucura de o viaţă de familie fericită .
Vor pierde din fericirea familiei şi vor ajunge să se urască mai tare decât se iubeau. Vor ajunge să-şi reproşeze unul altuia multe lucruri .
Astfel, canoanele bisericeşti ne arată că concubinajul este trăirea bărbatului cu femeia fără cununia bisericeasca, iar această încălcare este numită curvărie. Concubinajul este posibil între animale, dar omul are în plus necesităţi şi datorii superioare sufleteşti, de aceea are nevoie de binecuvântarea Domnului.
Căsătoria civilă este altceva decât cununia bisericească. Cel ce trăieşte în concubinaj nu poate fi primit la sfintele taine, nu i se poate primi darurile la biserică, adică se afuriseşte; ca un înstrăinat de Dumnezeu şi legea lui. Concubinii, pe lângă păcatul lor, ei aduc si sminteala altora, de aceea ei nu pot fi naşi la cununie şi botez, căci cum ar putea ei îndruma pe alţii, când ei înşişi nu sânt în stare să se conducă după legea Domnului. Înşişi copiii lor vor purta pecetea nelegiuirii părinţilor şi a blestemului. (V. Casat. a III).

Text de : Magdalena Munteanu.

Dragostea nu cade niciodată. (Corinteni I-13)

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunator. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poarta cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. (Corinteni I-13)
free counters